Dragi orădeni,

Sărbătorim în zilele ce vin Centenarul Oradiei. În 20 aprilie 1919, în ziua de Paște, avangarda Armatei Române eliberatoare a intrat în Oradea. La prânz, în centru, i-au întâmpinat credincioșii ieșiți în frunte cu preoții din biserici. După anii de privațiuni și după lunile grele care au urmat Adunării de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, venirea Armatei Române a fost ca o binecuvântare. Unirea cu țara, România Mare, devenea un fapt real, și în Oradea, și în Bihor.

E o mare onoare pentru mine, ca la 100 de ani de la această mare realizare, să fiu primarul orașului nostru și să vă pot adresa acest mesaj.

Suntem recunoscători generației care ne-a dat o țară, oamenilor mari care au făcut România Mare. Regelui Ferdinand și Reginei Maria, primului ministru Ionel Brătianu și celorlalți oameni politici din Regat care au luat marile decizii pentru întregirea țării. Armatei Române, generalilor Prezan, Moșoiu și celorlalți ofițeri și subofiţeri, precum și soldaților care au luptat și au murit pe fronturile din Primul Război Mondial.

Lui Iuliu Maniu, lui Aurel Lazăr, membrilor Consiliului Dirigent al Transilvaniei și ierarhilor bisericilor Ortodoxă și Greco-Catolică care au organizat Adunarea de la Alba Iulia, hotărând Unirea. Recunoștință veșnică martirilor noștri Nicolae Bolcaș, Ioan Ciordaș și celor care s-au sacrificat pentru idealul național.

Le eternizăm memoria în denumiri de piețe și poduri și în noi monumente. Statuile lui Iuliu Maniu, ale episcopilor Roman Ciorogariu și Radu Demetriu, statuia ecvestră a Regelui Ferdinand, care vor fi amplasate în oraș, vor fi, alături de celelalte monumente din Oradea, niște repere. Ne vor îndemna să cunoaștem ce-au făcut acești oameni, cum s-au întâmplat lucrurile atunci, în așa fel încât să avem perspectiva necesară pentru a ne organiza prezentul și pentru a ne construi un viitor pe măsura înaintașilor noștri.

Primăria Oradea respectă Centenarul și prin cele 100 de proiecte de investiții care se realizează în oraș în acești ani.

Suntem mândri de orașul nostru. De Cetatea Oradea, de clădirile monumentale, de catedrale, biserici și sinagogi. Toate acestea dau o identitate aparte frumosului nostru oraș. La ele au contribuit, de-a lungul sutelor de ani, toate comunitățile: română, maghiară, evreiască și altele.

Se cuvine să le fim recunoscători tuturor celor care, indiferent de epoca în care au trăit, indiferent de etnie sau confesiune, au contribuit la ceea ce e Oradea astăzi. Mândria unora nu trebuie alimentată cu aversiunea față de alții. Respectul, toleranța și apropierea în diversitate sunt temelia dezvoltării orașului și în anii următori.

Civilizația și prosperitatea sunt o consecință a muncii și a efortului, a acumulării de cunoștințe, a talentului și a inovării. Astăzi, în an de sărbătoare, am credința că orădenii au forța și calitățile pentru a face orașul mai prosper și mai atractiv.

La mulți ani, România! La mulți ani, dragi orădeni!