Oradea e un oraş cu un important patrimoniu arhitectural, iar Ansamblul Urban Centrul Istoric, cu cele peste 3.000 de clădiri, este zona cea mai veche şi cea mai valoroasă.
În primii ani de după Revoluţie, în loc să se treacă la reabilitarea organizată şi sistematică a imobilelor din centrul oraşului, au continuat intervenţiile neadecvate asupra elementelor definitorii ale faţadelor, la nivelul parterelor (vitrine comerciale, porţi, portaluri originale înlocuite), asupra ferestrelor (ferestre originale fiind înlocuite cu altele, din PVC ori aluminiu), dar şi în ce priveşte culoarea aleasă pentru zugrăveli.
Organizaţiile de stat, forurile administrative centrale şi locale, ONG-urile care se ocupă cu protejarea monumentelor istorice sunt multiple, însă rezultatele activităţii lor au început să se resimtă doar în ultimii ani.
Avem câteva exemple de intervenţii pozitive. Clădirea Teatrului Regina Maria şi Palatul Episcopiei Greco-Catolice sunt doar două exemple de restaurare corectă, în care nu doar faţadele, ci întreaga clădire a fost reabilitată. Pe faţadele Teatrului au reapărut elemente de mult dispărute: basoreliefurile de pe fronton şi corpurile de iluminat originale. În spatele Teatrului, faţadele fostei Mănăstiri a Ursulinelor au fost restaurate integral, ancadramentele vechi fiind reparate, iar rozetele baroce completate.
Pe Republicii se apropie de finalizare faţadele Casei Bartsch şi Spitalul Mizericordienilor, iar aici, aşa cum trebuie procedat în cazul unor monumente istorice, s-a urmărit menţinerea strictă a tuturor ornamentelor, dar şi păstrarea cromaticii originale.
Consider, totuşi, că reabilitarea clădirilor istorice se poate realiza doar prin instituirea unei politici de salvare, restaurare, reparare şi întreţinere care să fie corelată cu investiţiile viitoare prin regulamentul de urbanism. Iar punerea în practică a acestor reglementări trebuie urmărită cu precădere la nivelul execuţiei lucrărilor, pentru ca aceasta să se facă în mod corect.
Pafka Ernest, arhitect