Firma Abed Nego, cea care a câştigat licitaţia pentru ridicarea Centrului de Cercetare Mecatronică a Siguranţei Transportului Public în Comun de Călători, realizat printr-un proiect european, va finaliza clădirea amplasată în depoul de tramvaie la începutul anului viitor, a anunţat, vineri, directorul tehnic al OTL, Viorel Mircea Pop.

Proiectul, în valoare totală de 18.079.425 de lei, din care 14.095.367 lei valoare eligibilă, cuprinde construirea unei hale de 500 de metri pătraţi, care să fie dotată cu unicul strung mobil din ţară care poate repara roţile fără ca acestea să fie detaşate de la tramvai.

Mentenanţa tramvaielor prin Centrul de Cercetare Mecatronică va fi făcută şi cu ajutorul unui aparat complex numit "autovehicul pentru măsurători, restări şi diagnosticări în câmp", dar şi cu un sistem de măsurare, analiză şi monitorizare a vibraţiilor, echipamente care vor ajuta la determinarea din timp a problemelor tehnice ale unor tramvaie.

Printre obiectivele acestui centru se numără şi reducerea costurilor de mentenanţă plătite de OTL la ora actuală, care ajung la o treime din cheltuielile totale ale societăţii de transport în comun.

Centrul de Cercetare Mecatronică de la Oradea va fi unicul de acest tip din ţară, iar reprezentanţii OTL speră ca acesta să fie finalizat, inclusiv în ceea ce priveşte dotările, în vara anului 2013. Parcul societăţii cuprinde 74 de autobuze şi 73 de tramvaie.

Pe de altă parte, directorul OTL, Csuzi Istvan, a anunţat că sistemul e-ticketing va funcţiona în autobuzele şi tramvaiele din Oradea cel mai probabil din luna ianuarie 2013. "Sper ca regulamentul în ceea ce priveşte introducerea e-ticketingului să fie votat de Consiliul Local în ultima şedinţă din luna noiembrie", a afirmat Csuzi.