Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD) a inaugurat oficial prima clădire independent energetică din Bihor. Este vorba de Centrul de vizitare al sitului Natura 2000 Pădurea Craiului, o casă din satul bihorean Roşia, unde turiştii care ajung în zonă vor primi orice indicaţie vor avea nevoie.

Ineditul centrului este că, printr-un proiect finanţat de Rompetrol, clădirea a fost dotată cu panouri solare ce asigură atât energia electrică a casei, cât şi pe cea termică. "Centrul va servi drept model de promovare a energiei regenerabile în rândul localnicilor, mai ales a celor care deţin pensiuni sau case de oaspeţi, arealul fiind unul turistic, cât şi pentru turiştii ce vor tranzita zona", a explicat Andrei Acs, coordonatorul proiectului. CAPDD vrea să promoveze energia eco şi în rândul elevilor din comună, prin concursuri în şcoli şi vizite la casa din Roşia. Pe de altă parte, centrul e un model şi pentru alţi custozi de arii protejate ce deţin centre de vizitare.

Casa se află în centrul comunei Roşia, iar aici oricine poate obţine informaţii despre aria protejată ori tururi ghidate în peşteri sau la suprafaţă. Tot aici, micii producători din comună vor putea să-şi promoveze produsele proprii, precum pălinca sau dulceţurile. Proiectul a fost realizat de CAPDD în parteneriat cu Primăria comunei Roşia.

Citeşte mai multe despre prima casă independentă energetic în articolul "Casa fără facturi"