Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a anunţat că realizarea unei şosele ocolitoare a satului Oşorhei, care să pornească de la ieşire din Oradea, este la un pas de a fi scoasă la licitaţie. De asemenea, în acelaşi proiect, CJ va investi în reabilitarea unei porţiuni din drumul judeţean care duce spre Copăcel. 

"În fiecare zi, prin această zonă (n.r. – zona de ieşire din Oradea spre Oşorhei) circulă peste 20.000 de maşini în 24 de ore, iar la orele de vârf – dimineaţa când oamenii vin la serviciu sau după amiaza când pleacă spre casă – se circulă bară în bară şi se aşteaptă în trafic", a spus Ilie Bolojan într-un clip publicat pe pagina sa de Facebook. 

Pentru decongestionarea zonei respective, Consiliul Judeţean Bihor va investi în realizarea unei şosele de centură care să ocolească satul. 

Drumul va porni din giraţia de pe centura Oradiei şi va fi construit paralel cu calea ferată care leagă municipiul de Cluj-Napoca, pe lângă Oşorhei, va trece, printr-un pasaj, peste calea ferată şi va reintra în DN1 în zona giraţiei care duce spre Fughiu. 

Centura va avea 5,8 kilometri, două benzi şi o lăţime de 7 metri. "În continuarea acestei centuri, înspre localitatea Copăcel, vom reabilita şi o porţiune de aproape 13 kilometri din drumul judeţean (n.r. – DJ767 E)", a precizat Bolojan.

Preşedintele CJ Bihor a spus că valoarea celor două lucrări se ridică la 32 de milioane de euro, cu TVA inclus. 

Proiectul tehnic al centurii Oşorhei va fi supus aprobării consilierilor judeţeni într-o şedinţă care va avea loc luni, 15 noiembrie. După această etapă, CJ Bihor va organiza licitaţia pentru alegerea unui constructor. "Dacă nu vor fi contestaţii, în primăvară vom avea un contract semnat şi vom începe lucrările. În 18 luni ar trebui să fie gata. Lucrările vor fi finanţate din fonduri europene", a mai precizat Bolojan, adăugând că proiectul se realizează "cu sprijinul Primăriei Oşorhei".