Una dintre cele cinci centuri care se amenajează în zona metropolitană a Oradiei este aproape gata. Circulația pe șoseaua ocolitoare a Sântandreiului ar urma să pornească pe 20 mai, potrivit unui anunț făcut joi de președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.

„În aceste zile se fac ultimele lucrări la centura ce va ocoli localitatea Sântandrei. Se toarnă stratul de uzură pe accesurile laterale, se face compactarea acostamentului, iar mâine se va turna și ultima porțiune de asfalt în capătul dinspre Palota”, a scris, pe contul său oficial de Facebook, șeful CJ Bihor. 

Potrivit acestuia, „de mâine (n.r. - vineri, 10 mai) se vor face și marcajele, toate celelalte lucrări fiind realizate. Până la sfârșitul săptămânii viitoare, centura va fi gata de deschidere”.

„Ne propunem ca de luni, 20 mai, să fie deschisă circulației. Centura Sântandrei va fi prima din cele 5 centuri din zona metropolitană a Oradiei ce va fi deschisă traficului”, a transmis Bolojan.

Inițial, președintele CJ enunțase ziua de 15 mai ca termen pentru darea în folosință a noii șosele.

foto: Facebook / Ilie Bolojan

Centura Sântandrei se întinde pe 5 kilometri. După cum BIHOREANUL a mai scris, traseul ei pornește de la intrarea în această localitate dinspre Palota până la intrarea în Oradea în intersecția cu strada Bujac. Pe o porțiune, noul drum de legătură dintre Sântandrei și Oradea, care va fi de folos inclusiv locuitorilor comunelor Tărian, Girișu de Criș și Toboliu, este paralel cu drumul expres DX 16, care face legătura între centura orașului și Autostrada Transilvania.

Investiția a fost finanțată din fonduri europene printr-un proiect ce vizează și realizarea altor șosele ocolitoare: centura Oșorhei (5,8 km), plus reabilitarea drumului județean DJ 767E Oșorhei – Copăcel (12,7 km), centura Nojorid (8,4 km) și centura Biharia (8,7 km). De asemenea, printr-un alt proiect european, se amenajează centura Sânmartin, pe 5,75 km. 

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!