De proiectul realizării unui crematoriu uman în Oşorhei, care i-a revoltat pe locuitori anul trecut, s-a ales cenuşa. Iniţiatorul nu s-a lăsat, însă, şi l-a "reînviat", de data aceasta la Oradea.

Ca să se asigure că afacerea îi iese, investitorul Dorin Gherghev nu s-a mai încurcat cu drumurile pe la Primărie. L-a amenajat "pe neve" într-o hală deja existentă în Şoseaua Borşului, şi apoi a anunţat subit inaugurarea lui, prezentându-l drept cel mai modern din România.

Ars, dar insistent

Scandal, înjurături, blesteme, huiduieli. Asta a căpătat afaceristul orădean Dorin Gherghev - condamnat recent la un an şi 8 luni de închisoare cu suspendare pentru contrabandă cu ţigări - când, în vara lui 2011, a încercat să construiască un crematoriu uman în cimitirul din Oşorhei. Deşi iniţial primise un certificat de urbanism de la Primăria comunei, opoziţia localnicilor, suspicioşi cu privire la noxele cu care ar fi putut fi poluate casele şi grădinile lor, precum şi refuzul Agenţiei pentru Protecţia Mediului de a aviza lucrarea l-au convins pe edilul din Oşorhei să rezilieze contractul de închiriere a terenului către Parohia Catolică, cea care, la rându-i, îl subînchiriase lui Gherghev.

Supărat, Gherghev a dat în judecată Primăria şi concomitent a "copt" alt plan pentru a-şi porni afacerea. În lipsa unei legi care să reglementeze crematoriile umane, în luna februarie a acestui an, a închiriat o hală construită pentru producţie în strada Borşului nr. 38/L, de la firma Internaţional Plating, şi a transformat-o în incinerator. Ca s-o ia pe scurtătură, a cerut doar aprobarea Direcţiei de Sănătate Publică, pe care a şi obţinut-o, instituţia considerând că investiţia îndeplineşte normele sanitare pentru a funcţiona.

Fără "hârţoage"

Miercurea trecută, Dorin Gherghev anunţa printr-un aşa zis comunicat că "primul crematoriu uman modern din România s-a deschis la Oradea", promovându-şi afacerea şi printr-un site anume dedicat. BIHOREANUL a aflat, însă, că amenajarea crematoriului a fost făcută nelegal de firma Phoenix Cremation Services, deţinută de soţia şi cumnatul său, în absenţa unei autorizaţii de construire de la Primăria Oradea.

De altfel, sesizaţi de ziar, reprezentanţii Arhitectului Şef s-au deplasat în control la sediul crematoriului, constatând că Gherghev a modificat construcţia iniţială prin turnarea a două platforme de beton pentru susţinerea cuptorului şi a camerelor frigorifice, precum şi prin instalarea unui canal subteran de evacuare a gazelor spre coşul de pe acoperiş. "A fost, clar, o schimbare a destinaţiei iniţiale a construcţiei, căreia i-au fost aduse modificări. Pentru asta avea nevoie de autorizare de construire, emisă în baza mai multor documente, inclusiv a unui certificat de urbanism şi a unui aviz de mediu", explică Lucia Iacob, şeful Serviciului Autorizări Construcţii din Primăria Oradea.

Arderi între hale

Mai mult, fiindcă zona aleasă de Gherghev este prevăzută în Planul Urbanistic General al oraşului ca fiind destinată "serviciilor comerciale grele care fac trecerea spre producţie", pentru a amenaja aici un crematoriu, afaceristul ar fi trebuit să iniţieze un Plan Urbanistic Zonal de schimbare a funcţiunii iniţiale a zonei. Chiar şi aşa, proiectul ar fi fost pus în practică doar după aprobarea Consiliului Local şi consultarea populaţiei, adică exact lucrurile de ce se fereşte Gherghev, după scandalul de la Oşorhei.

Până una alta, firma va fi amendată de Primărie, care va dispune fie "intrarea în legalitate", adică obţinerea autorizaţiei de construire, fie desfiinţarea crematoriului. Contactat de BIHOREANUL, Gherghev a refuzat orice comentariu, susţinând că este supărat din cauza articolelor anterioare referitoare la condamnarea sa pentru traficul de ţigări şi la eşeuarea proiectului din Oşorhei. Dar la solicitările Primăriei va trebui, oricum, să răspundă...