Orădenii sunt invitați duminică, 10 mai, în Piața Unirii, la ceremonia militară organizată cu prilejul Zilei Independenței Naționale a României. Manifestările vor avea loc la Statuia Regelui Ferdinand I și vor include intonarea Imnului național, o slujbă religioasă, alocuțiuni, depuneri de coroane și defilarea detașamentului de onoare.
Prefectura Bihor a anunțat, vineri, programul ceremoniei militare. Manifestările vor începe la ora 12, la Statuia Regelui Ferdinand I din Piața Unirii, cu întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, urmate de intonarea Imnului național al României.
Va avea loc o slujbă religioasă, iar apoi sunt programate alocuțiuni privind însemnătatea evenimentului, susținute de prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, și de lector univ. dr. Radu Romînașu, directorul Departamentului de Istorie de la Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice și Ştiinţele Comunicării din cadrul Universității din Oradea.
De la ora 12.40 este programată festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori la Statuia Regelui Ferdinand I, iar ceremonia se va încheia cu defilarea detașamentului de onoare, în jurul orei 13.
Ziua Independenței Naționale este marcată în fiecare an pe 10 mai, în urma adoptării Legii nr. 189/2021. „Drumul către independență a culminat pe 9 mai 1877, moment în care Mihail Kogălniceanu, din poziția de ministru de externe, a dat citire documentului prin care ne rupeam de suzeranitatea otomană, după mai bine de patru secole de dominație. Actul istoric a fost consfințit oficial a doua zi, pe 10 mai, prin semnătura Regelui Carol I, la exact 11 ani de la preluarea conducerii țării”, se arată în comunicatul transmis de Prefectura Bihor.
Prefectura amintește că data de 10 mai are o triplă semnificație istorică pentru România: începutul domniei Regelui Carol I, în 1866, proclamarea Independenței de Stat, în 1877, și încoronarea primului rege al țării, în 1881.