A fost o şedinţă tensionată, joi, în Consiliul Local Oradea, unde aleşii au fost chemaţi să voteze 70 de proiecte, între care şi unul privind aprobarea majorării costului mediu lunar de întreţinere în creşe pentru anul şcolar 2020-2021, care automat înseamnă şi creşterea contribuţiei plătite de părinţi.
În timp ce UDMR-iştii au cerut amânarea proiectului, PSD-iştii au cerut ca partea pe care o plătesc familiile să rămână la acelaşi preţ, "având în vedere că în Oradea sunt printre cele mai mici salarii şi printre cele mai mari taxe", lucru care l-a enervat pe Ilie Bolojan. "Nu fiţi greţoşi!", le-a spus primarul reprezentanţilor PSD.
18 lei pe zi
Proiectul prevede stabilirea costului lunar de întreţinere în creşe pentru anul şcolar 2020-2021 la suma de 1.908 lei pe copil, pe lună, adică circa 90 lei pe zi. Din această sumă, părinţii achită maxim 20%.
Concret, suma pe care părinţii o vor plăti pentru o zi la creşă se măreşte de la 13,59 lei la 18 lei. "Suma maximă, de 18 lei pe zi, o plătesc doar părinţii care au singur copil la creşă. Dacă au doi, suma scade la 9 lei pe zi, pe copil. Restul achită Primăria", a explicat pentru BIHOREANUL Arina Moş, directoarea Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea.
Creşterea costului, însă, a stârnit discuţii aprinse în plen. UDMR-ista Kirei Melinda a susţinut că din proiect nu reiese de ce anume este necesară mărirea acestuia, propunând deci amânarea votului până după primirea unor explicaţii în scris, iar liderul grupului PSD, Liviu Sabău Popa, a cerut chiar ca mărirea să nu fie aplicată.
În proiect, însă, se specifică faptul că decizia a fost luată în urma analizei făcute privind costurile din anul şcolar 2019-2020, care au fost mai mari. Primarul Ilie Bolojan i-a răspuns că, în plus, în perioada următoare cheltuielile vor fi şi mai mari, dat fiind că în creşe vor trebui respectate reguli şi mai stricte privind igienizarea şi echipamentele de protecţie necesare în pandemie.
De asemenea, acesta a subliniat că creşele nici nu vor putea primi la fel de mulţi copii, ci doar cam pe jumătate. Mai mult, edilul a vorbit şi despre faptul că municipalitatea nici nu mai are venituri mari, tot din cauza pandemiei.
PSD: "Avem printre cele mai mici salarii"
Luând cuvântul, liderul grupului PSD din Consiliul Local, Liviu Sabău Popa, a susţinut că majorarea propusă este prea mare în ceea ce-i priveşte pe părinţi.
"Într-adevăr, aşa cum aţi enunţat, bugetul local suferă la venituri din cauza pandemiei, dar dacă ne uităm la partea de cheltuieli observăm că alocările către International School of Oradea sau alte entităţi private nu au scăzut. Poate că ar fi mai bine să ne gândim la cei 400 de copii orădeni care frecventează creşele şi să ne gândim că tot efortul financiar al Primăriei pentru păstrarea costului actual este de 50.000 lei pe lună", a spus liderul grupului PSD din Consiliul Local.
În schimb, a susţinut acesta, pentru familiile tinere banii pe care îi vor plăti în plus pentru creşă "reprezintă o sumă semnificativă, având în vedere că în Oradea avem printre cele mai mici salarii la nivel naţional şi avem din păcate cea mai mare rată de impozitare şi taxare din zona de vest". Aşadar, Popa a susţinut că ar trebui păstrat costul existent anterior, iar mărirea să fie amânată până când salariile o vor putea suporta.
"Nu minţiţi, nu fiţi greţoşi!"
Afirmaţiile liderului de grup al Partidului Social Democrat l-au enervat pe edilul Oradiei. El a caracterizat spusele acestuia drept "greţoase".
"Stimaţi colegi, puteţi să faceţi propuneri, puteţi să criticaţi, dar nu trebuie să minţiţi. Chiar dacă e campanie electorală, nu trebuie să fiţi greţoşi. Greţoşenia se referă la afirmaţii de genul: cele mai mici salarii, cea mai mare impozitare. Uitaţi-vă pe statistici şi renunţaţi la astfel de afirmaţii care n-au nicio legătură cu realitatea". El a mai spus, în legătură cu acest subiect, că "unele lucruri nu depind de Primărie şi de economia locală".
În fine, proiectul a trecut cu voturile celor 18 consilieri locali ai PNL, care deţin majoritatea în deliberativul local.