- Oradea Summer Film se mută în Bastionul Bethlen din Cetate și aduce pe ecran primele lungmetraje ale unor mari regizori
- Cinci pelicule apreciate, muzică, popcorn și seri sub cerul liber: între 19 și 23 august, fortăreața locală devine cinematograful de vară al Oradiei, iar intrarea este liberă
Oradea Summer Film începe un capitol nou tocmai cu filme despre începuturi. Ajuns la ediția a VII-a, evenimentul va prezenta cinci lungmetraje de debut ale unor regizori care aveau să marcheze cinematografia, într-un decor folosit în premieră: Bastionul Bethlen al Cetății Oradea.
Pe zonele verzi ale bastionului, bean bagurile, șezlongurile și păturile întinse pe iarbă vor lua locul fotoliilor de cinema, iar popcornul va însoți poveștile proiectate pe un ecran gonflabil. Sub cerul liber, spectatorii vor trece de la misterul celor cinci surori din „The Virgin Suicides” la lumea dură și tensionată din „Pusher”.
Cinema în fortăreață
Festivalul se mută temporar în Bastionul Bethlen deoarece Parcul Cetății, unde aveau loc proiecțiile în anii trecuți, este în reabilitare. Noul spațiu are o zonă pietruită și bănci semicirculare din piatră, în fața cărora vor fi așezate câteva sute de scaune. În plus, pe peluzele largi, dispuse în pantă, organizatorii vor așeza bean baguri și sezlonguri, iar orădenii pot, totodată, să meargă direct cu păturile lor de picnic.
Vor fi șase food truck-uri, un bar, un wine bar și comercianți de popcorn, înghețată și pizza. Cea mai apropiată cale de acces este Poarta de Vest, intrarea principală dinspre Catedrală.
În fiecare seară, de la ora 20, DJ-ițele orădence de la Bewitched vor pregăti publicul printr-o selecție muzicală inspirată de universul peliculei programate. Filmele vor începe la ora 21 și vor fi subtitrate în română și engleză.
Primele încercări
Selecția din acest an îi poartă pe cinefili la începuturile a cinci regizori astăzi consacrați. „Care au fost primele tentative, primele gesturi de pe terenul cinemaului, primul contact cu acest mediu artistic complex și în exact aceeași măsură fascinant? Anul acesta, în cadrul Oradea Summer Film, avem cu toții ocazia întâlnirii cu câteva dintre marile debuturi din istoria cinemaului mondial”, transmit organizatorii de la Visit Oradea.
Miercuri, 19 august, festivalul se deschide cu „The Virgin Suicides” (1999), debutul Sofiei Coppola, prezentat la Cannes. Cele cinci fiice ale familiei Lisbon plutesc într-un univers aflat la granița dintre realitate și vis, iar pelicula este descrisă drept „o experiență foarte senzorială, foarte atmosferică și învăluită într-un mister pe care privirile personajelor masculine nu-l pot elucida”.

Joi, 20 august, urmează „Pusher” (1996), primul film al danezului Nicolas Winding Refn. Frank își încearcă norocul în traficul de droguri, însă o afacere eșuată îl lasă prins între poliție și oamenii periculoși din lumea interlopă. Organizatorii îl prezintă ca pe „un film alert și tensionat”, care arată viața din subteranele Copenhagăi.
Copilărie și absurd
Vineri, 21 august, „The White Balloon” (1995), debutul iranianului Jafar Panahi, urmărește drumul unei fetițe prin Teheranul aglomerat, în căutarea unor peștișori de aur pentru Anul Nou. „Deși simplă, premisa ne poartă într-un turbion de emoții, de la teamă la amuzament, de la compătimire la tandrețea infinită pe care o stârnește Razieh prin îndârjirea de a obține peștișorii”, spun organizatorii.
Sâmbătă, 22 august, „Court” (2013), debutul indianului Chaitanya Tamhane, pornește de la moartea unui muncitor într-o canalizare din Mumbai. Un cântăreț folk ajunge să fie acuzat că ar fi provocat moartea prin versurile sale, iar procesul dezvăluie „încâlceala sistemului juridic indian”. Regizorul tratează subiectul social „îmbinând realismul cu umorul și absurdul uman”. „Court” a câștigat premiul pentru cel mai bun film în competiția Orizzonti de la Veneția.

Duminică, 23 august, festivalul se încheie cu „Chocolat” (1988), debutul regizoarei franceze Claire Denis. Ajunsă adultă, France se întoarce în Camerun și își amintește copilăria petrecută într-un avanpost colonial francez. În centrul amintirilor se află apropierea ei de Protée, servitorul camerunez al familiei, dar și atracția nerostită dintre acesta și Aimée, mama fetei, îngrădită de barierele rasiale și sociale ale epocii. „Memoria e de fapt personajul principal în acest film”, arată organizatorii.
Liber la filme!
Ediția 2026 a Oradea Summer Film este organizată de NoCut Film Collective și Visit Oradea, în parteneriat cu Criano.
Dacă va fi vreme rea, proiecțiile vor fi anulate, iar anunțurile vor fi publicate pe paginile online ale festivalului. Dacă vremea va ține cu cinefilii, Bastionul Bethlen va deveni, pentru cinci seri, o sală de cinema fără acoperiș, cu un ecran gonflabil în locul pânzei clasice, cu zidurile Cetății drept decor și, mai ales, cu intrare liberă...