Cetatea Oradea s-a transformat în locul ideal de joacă, acolo fiind amenajate terenuri de badminton, volei ori tenis, totul în cadrul unui festival denumit Urban Playfield.

Evenimentul a debutat sâmbătă de la ora 10, iar în aceeași zi, jurul orei 17, zeci de persoane, inclusiv o mulțime de copii testau echipamentele puse la dispoziție în cadrul festivalului.



Una dintre activitățile preferate de cei mici a fost escalada pe un zid special amenajat în curtea fortăreței de lângă intrarea dinspre Catedrală.

Acolo a mai fost aranjat și un teren de tenis.

Mai departe, în curtea palatului princiar vizitatorii se pot juca X și O, tenis de masă, badminton ori fussball, joc de masă cu mai mulți jucători de fotbal în miniatură.


Alți au preferat să testeze diferite aparate, inclusiv biciclete statice. 

Tot acolo a fost amenajată și o scenă, unde au avut loc câteva demonstrații de judo.

"Evenimentul face parte din cadrul Sports Festival, care este organizat anual în Cluj-Napoca. Anul acesta este pentru prima dată când am extins conceptul în mai multe orașe din țară, inclusiv în Oradea. Toată lumea este bine-venită, toate activitățile fiind gratuite pentru public", a explicat, pentru BIHOREANUL, Petru Grigoraș, managerul Urban Playfield.

Festivalul începe din nou duminică la ora 10 și se încheie la ora 21.


Programul activităților de la scenă:

11:00-12:00 Morning boost with Carrefour

13:00-14:00 DJ Set

Activități ale cluburilor sportive locale

17:00-18:00 Concurs ștafetă JOACĂ 1:1

Activități ale cluburilor sportive locale

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!