Cu toate că a evoluat pe terenul unei formaţii fruntaşe a clasamentului, gruparea beiuşeană CF Bihorul a reuşit să obţină un rezultat surprinzător, scor 1-1, la Caransebeş, pe terenul echipei locale Autocatania.

Cu acest punct smuls în deplasare în cadrul rundei a 28-a, antepenultima a campionatului, echipa bihoreană a luat o opţiune serioasă pentru evitarea retrogradări, urcând după această etapă pe locul al 12-lea al ierarhiei la zi, cu 20 de puncte.

Cum însă şi formaţia timişeană Nouva Mama Mia Becicherecu Mic s-a impus sâmbătă, aceasta s-a apropiat la trei puncte de beiuşeni, continuând să spere la evitarea retrogradării, însă prima şansă o au bihorenii, care vor câştiga în ultima etapă cu 3-0 la masa verde, atunci când ar fi trebuit să întâlnească echipa Termo Turnu Severin, care s-a retras din campionat, după încheierea turului.

Virtual promovată în eşalonul secund, cealaltă formaţie bihoreană din Liga a III-a, Luceafărul Oradea, şi-a încheiat parcursul din această divizie cu o înfrângere, la limită, la Hunedoara, scor 1-2, în faţa unei echipe care până nu demult spera şi ea la promovare.

Pentru elevii antrenorului Florin Fărcaş jocul de la Hunedoara a fost ultimul din campionat, fiindcă în cele două etape care au mai rămas de disputat, ei vor avea liber. Pot să se pregătească, aşadar, încă de pe acum de Liga a II-a, acolo unde iubitorii fotbalului de pe malurile Crişului speră să-i ia locul lui FC Bihor, echipă de la care se aşteaptă, de asemenea, promovarea, în Liga I.


Rezultatele etapei a 28-a din Seria a V-a a Ligii a III-a la fotbal:

Timişoara II - Gloria Arad 1-0
Naţional Sebiş - Millenium Giarmata 1-1
CFR Simeria - ACS Recaş 3-1
CS Termo Drobeta Turnu Severin - FC Şcolar Reşiţa 0-3
CS Termo s-a retras în pauza de iarnă şi va pierde meciurile din retur la masa verde.
Nuova Mama Mia Becicherecu Mic - Unirea Sânnicolau Mare 4-1
Autocatania Caransebeş - Bihorul Beiuş 1-1
FC Hunedoara - Luceafărul Oradea 3-2


Clasament

clasament liga 3 - 22 mai.jpg