CFR Călători informează că începând cu data de 13 septembrie 2010, pentru a veni în sprijinul publicului călător, vor fi repuse în circulaţie trenurile accelerate 1945 şi 1948 pe ruta Timişoara Nord - Arad - Oradea şi retur.

Astfel, de luni trenul accelerat 1945 va pleca din Timişoara Nord la ora 07.30 şi va sosi în Oradea la ora 10.43, iar trenul accelerat 1948 va pleca din Oradea la ora 16.47 şi va sosi în Timişoara Nord la ora 20.14.

Totodată, CFR Călători recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre circulaţia trenurilor în staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la numărul de telefon 021/9521.