Noul mers al trenurilor de Călători intră în vigoare duminică, până în 13 decembrie 2014 urmând să fie puse în circulaţie, zilnic, 1.169 de trenuri, cu aproximativ 200 mai puţine decât în planul de mers 2012 - 2013, anunţă agenţia Mediafax.

Faţă de 2013, toate trenurile InterRegio vor circula zilnic, cu excepţia a trei perechi de trenuri pe ruta Bucureşti Nord - Ploieşti. În plus, din 1 februarie va fi introdusă câte o pereche de trenuri pe fiecare dintre rutele Bucureşti Nord - Constanţa, Galaţi - Constanţa şi Drobeta Turnu Severin - Timişoara Nord . Totodată, se va relua legătura Bucureşti Nord - Cluj Napoca prin Simeria, cu trenurile IR 1823/1824, iar trenurile IR 1621/1622 vor conecta Bucureşti Nord de Timişoara prin Arad.

Prin noul plan de transport, pasagerii CFR vor avea la dispoziţie zilnic trenuri internaţionale directe de la Bucureşti Nord către Viena (cu preţuri de la 39 euro pe sens), Budapesta (de la 29 euro pe sens), Sofia, Istanbul, Chişinău. De asemenea, oferta de transport internaţional include trenuri zilnice directe către Budapesta din Timişoara, Braşov, Târgu Mureş şi Cluj-Napoca. Din Timişoara, pasagerii pot călători zilnic către Belgrad, prin Vârşeţ, cu un preţ de 14 euro.

Compania CFR a mai precizat că, pentru cumpărarea în avans a legitimaţiilor de călătorie, se acordă reduceri între 10 şi 25 la sută. Biletele de călătorie gratuită cu valabilitate pe anul 2013 acordate pentru veteranii, invalizii şi văduvele de război în baza Legii 44/1994 şi cele pentru persoanele cu handicap acordate în baza Legii 448/2008 sunt valabile până la data de 31 ianuarie 2014 inclusiv, a precizat sursa citată.

De asemenea, biletele de călătorie gratuită pentru revoluţionari valabile pentru anul 2013, acordate în baza Legii 341/2000, vor fi primite la viză până la 31 decembrie 2013. În baza acestor bilete, se pot elibera bilete doar pentru călătoria până la data de 31 decembrie 2013.

În baza cupoanelor-talon, valabile până la 31 decembrie 2013, acordate pensionarilor, persoanelor persecutate politic şi etnic conform Legii 147/2000, Decretului-Lege 118/1990 şi Legii 189/ 2000, se pot elibera bilete până la 31 decembrie 2013 pentru călătorii în cursul lunii ianuarie 2014, cu respectarea perioadei de anticipaţie, potrivit CFR Călători.

În baza cupoanelor de 50 la sută reducere pentru studenţi, valabile până la 31 decembrie 2013, se pot elibera bilete pentru luna ianuarie 2014, cu respectarea perioadei de anticipaţie şi în condiţiile în care achiziţia biletului se face nu mai târziu de ultima zi a anului 2013.

Carnetele de cupoane cu 18/24 de file, având 2013 ca an de valabilitate înscris pe copertă şi care sunt emise în perioada octombrie - decembrie 2013, sunt valabile pentru 2014 şi vor fi primite la viză, acordându-se reducerea de 50 la sută la tariful de tren InterRegio, clasa a II-a, numai cu modificarea anului de pe copertă din 2013 în 2014 şi aplicarea ştampilei instituţiei de învăţământ, potrivit sursei citate.

Călătorii pot obţine informaţii despre circulaţia trenurilor de pe site-ul oficial al companiei, la adresa www.cfrcalatori.ro.