Echipa CSM CSU Oradea a plecat, luni, în Franţa, unde are programat următorul meci din grupele Champions League împotriva formaţiei Le Mans Sarthe, deţinătoarea Cupei în Hexagon.

Merită precizat faptul că şi americanul Martin Zeno, care n-a mai jucat de la începutul lunii octombrie, din cauza unei accidentări, a făcut deplasarea în Franţa.

Potrivit site-ului oficial al CSM Oradea, jucătorul în vârstă de 31 de ani a efectuat două zile de antrenamente alături de colegii săi, până atunci lucrând individual sub supravegherea preparatorului fizic Marius Marinău.

Pe 6 octombrie, în timpul meciului câştigat de orădeni în faţa baschetbaliştilor de la Lukoil Academic, campionii Bulgariei, Marin Zeno a suferit o fractură costală. Potrivit aceleiaşi surse, staff-ul tehnic al CSM va decide, marţi, dacă americanul va juca sau nu în partida cu Le Mans Sarthe. Dacă o va face, va purta pe sub tricou un echipament special de protecţie.

Aceasta a fost programată marţi seara, de la ora 21.30, în arena Antares şi va fi transmisă în direct de Digi Sport 2.

În etapa anterioară, baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea i-au învins, pe teren propriu, pe ruşii de la Avtodor Saratov.