Regele Charles al III-lea a pledat, în primul său discurs în fața Congresului SUA în calitate de monarh, pentru apărarea Ucrainei și pentru consolidarea alianțelor internaționale, avertizând că acestea nu trebuie considerate garantate.

Vizita suveranului britanic la Washington, prilejuită de împlinirea a 250 de ani de la independența americană, a fost marcată și de un episod ieșit din comun: Casa Albă a publicat, pe contul oficial de Instagram, o fotografie cu Donald Trump și Charles al III-lea, descrisă prin formula „Doi regi”. 

Pe de altă parte, la cina oficială regele a glumit că, fără britanici, americanii ar fi vorbit franceză.

„Mare incertitudine”

Regele Charles al III-lea se află săptămâna aceasta în prima sa vizită în Statele Unite ale Americii în calitate de rege, timp de patru zile, cu ocazia împlinirii a 250 ani de la independența americană.

În acest context, monarhul britanic a susținut marți un discurs în fața Congresului SUA, în care a vorbit despre conflictele actuale și despre nevoie de colaborare între state.

Potrivit HotNews.ro, care citează presa internațională, regele a transmis că marile provocări globale – de la războaie până la schimbările climatice – nu pot fi rezolvate de o singură țară.

„Ne întâlnim într-o perioadă de mare incertitudine. Într-o perioadă marcată de conflicte, de la Europa până în Orientul Mijlociu, care pun provocări uriașe comunității internaționale”, a declarat Charles al III-lea în fața congresmenilor americani.

Accent pe importanța NATO

În cadrul discursului, suveranul a amintit și de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, moment care a dus la activarea Articolului 5 din Tratatul NATO, potrivit căruia un atac asupra unui țări membre este un atac asupra tuturor statelor din alianță.

„Am răspuns împreună apelului, așa cum popoarele noastre au făcut-o timp de mai bine de un secol, umăr la umăr, în două războaie mondiale, în timpul Războiului Rece, în Afganistan și în momente care au definit securitatea noastră comună”, a spus regele, adăugând că această solidaritate este necesară și în prezent, „pentru apărarea Ucrainei și a poporului său curajos”.

„Angajamentul și expertiza Forțelor Armate ale Statelor Unite și ale aliaților săi stau la baza NATO, dedicați apărării reciproce, protejând cetățenii și interesele noastre, protejând nord-americanii și europenii de adversarii noștri comuni”, a mai spus Charles, potrivit sursei menționate.

Totuși, monarhul britanic a subliniat că alianțele nu trebuie considerate garantate: „Alianța nu se poate baza doar pe realizările trecutului și nici nu poate presupune că principiile fundamentale vor dăinui de la sine”.

În plus, acesta l-a citat pe președintele american Donald Trump, amintind de declarația acestuia din timpul unei vizite în Marea Britanie. „Legătura de suveranitate și identitate dintre America și Regatul Unit este neprețuită și eternă... de neînlocuit și neîntreruptă”, a spus acesta.

„Doi regi”

Vizita regelui a fost publicată și pe pagina oficială de Instagram a Casei Albe, printr-o fotografie cu Donald Trump și Regele Charles al III-lea, însoțită de descrierea „Doi regi”.

Tot marți, la cina organizată la Casa Albă, Regele Charles a făcut o glumă inspirată de remarcile anterioare ale lui Trump legate de rolul istoric pe care l-a avut SUA în Europa. Acesta a spus: „Ați comentat recent, domnule președinte, că dacă nu ar fi fost Statele Unite, europenii ar fi vorbit germană. Îndrăznesc să spun că, dacă nu am fi fost noi, dumneavoastră (n.r. - americanii) ați fi vorbit franceză”, notează France24.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!