Pandemia provocată de coronavirus a suspendat procesul electoral din Universitatea din Oradea taman înainte de ultima etapă, alegerea viitorului rector. Scrutinul trebuia să aibă loc în aprilie, dar pentru că România era în stare de urgenţă, Senatul academic a decis, la finalul lunii martie, să-l amâne, fără a fixa atunci o dată anume.

Acum, senatorii au stabilit un nou calendar al alegerilor. În şedinţa de luni, desfăşurată online, ei au hotărât că primul tur de scrutin pentru votarea rectorului va avea loc pe 3 iunie, iar al doilea, dacă va fi necesar, pe 5 iunie.

Alegerile se vor ţine la sala polivalentă a Universităţii, între orele 10 şi 16. „Direcţia Administrativă a Universităţii va crea condiţiile necesare, astfel încât să fie respectate restricţiile impuse de autorităţi. Vom avea termometre la intrarea în sală, soluţii de dezinfectat, toată lumea va purta măşti şi mănuşi. Electorii vor fi programaţi pe ore. S-a optat pentru sala polivalentă tocmai pentru că e mare, are ventilaţie şi se poate crea uşor un circuit de acces, se intră printr-o parte, se iese prin alta. De asemenea, mesele secţiilor de votare vor avea un paravan din plexiglas”, a declarat preşedintele Senatului, Aurel Căuş, marţi, pentru BIHOREANUL.

Universitatea va cere şi acordul DSP Bihor pentru organizarea alegerilor. Pe de altă parte, dacă până la începutul lunii iunie regulile şi restricţiile din România se vor înăspri, scrutinul va fi iar amânat.

Oricum, organizarea alegerilor este o formalitate. Singurul candidat înscris în cursa pentru rectorat este fostul şef al Universităţii, Constantin Bungău (foto). Acesta a demisionat, la începutul lunii martie, tocmai pentru a-şi deschide calea spre al treilea mandat.