În estul Chinei 150.000 de misteţi fac ravagii pe terenurile agricole şi în zonele rezidenţiale. Pentru a-i alunga, locuitorii au recurs la tot felul de instrumente gălăgioase, inclusiv la vuvuzele.

Mistreţii din China de est s-au înmulţit de 5 ori în ultimii 10 ani, după ce ţăranii, care erau principalii vânători, s-au mutat masiv în oraşe. Animalele flămânde au coborât din zonele de munte spre ferme în zona Zhejiang, provocând distrugeri serioase. Localnicii se tem că recoltele lor vor fi cu o treime mai mici şi au instalat capcane şi garduri electrice, apelând totodată şi la unelte zgomotoase, cum ar fi vuvuzelele, goarnele şi aparatura de karaoke.

Provincia vecină, Jiangxi, s-a confruntat cu aceeaşi problemă luna trecută, iar autorităţile au emis 7.200 de permise de vânătoare. În Zhejiang acest lucru nu e posibil, deoarece provincia se învecinează cu oraşul Shanghai, unde are loc cel mai important târg internaţional, iar folosirea armelor este controlată foarte strict.