Modelul Victoria's Secret Adriana Lima face antrenamente intensive pentru a-şi recupera silueta după naşterea celui de-al doilea copil al său, Sienna, acum două luni de zile, scrie realitatea.net.

Manechinul brazilian a postat pe contul său de Twitter fotografii de la antrenamentele sale favorite, cele de box, pe care le foloseşte pentru a-şi recăpăta silueta perfectă.

Pozele arată o imagine complet diferită a manechinului, care este de obicei văzut în toiul unor prezentări, total aranjată şi îngrijită. De data aceasta, însă, Adriana Lima este transpirată şi obosită după antrenamente, cu încheieturile degetelor zdrobite şi învineţite de la lovituri şi nu afişează lookul cu care a vrăjit mii de bărbaţi.

"Antrenamentul meu favorit e boxul pentru că mă menţine în formă atât fizic, cât şi psihic", a scris supermodelul Victoria's Secret.

sursa: realitatea.net