Fanii Stelei au pregătit o coregrafie cu adevărat specială pentru meciul cu Twente. Toată peluza ocupată de galeria roş-albastră fost înarmată cu plăcuţe cartonate roşii, albastre, albe şi negre, care au format chipul lui Mihăiţă Neşu. În momentul în care cele două formaţii au intrat pe gazon, tot stadionul a început să strige numele fostului fundaş stânga al Stelei.

Fanii stelişti au afişat şi un banner cu mesajul: "Luctor et Emergo", adică "Lupt şi mă ridic la suprafaţă".

Este a doua coregrafie specială realizată de fanii Stelei pe Naţional Arena, după cea din meciul decisiv pentru calificarea în primăvara europeană, din meciul cu AEK Larnaka.

Mihai Neşu a fost impresionat de gestul steliştilor. "Nemaipomenit. Vă mulţumesc din suflet că v-aţi gândit la mine", a postat Mihăiţă pe Facebook, alături de o fotografie făcută pe stadion.

Duminică este ziua de naştere a fotbalistului orădean, aniversare care îl prinde în acelaşi scaun cu rotile în care stă de zece luni. Într-un interviu acordat unui ziar olandez, Neşu a vorbit deschis despre speranţele şi temerile lui.

"Acum sunt cel mai faimos fotbalist din România, deşi nu mai joc deloc. Anul trecut am fost subiect de ştiri mai mult decât oricine. Nu-mi place publicitatea asta. Am stat şase luni într-un centru de reabilitare. Nu mai suportam. De două luni sunt acasă. Acum mă simt puţin mai bine. Puţin mai bine. Nu-mi amintesc nimic despre accidentare. Ştiu doar că am căzut şi atât. Nu puteam respira şi nu simţeam nimic. De la umeri până la degetele de la picioare, nu simţeam nimic", a povestit Neşu.

În privinţa şanselor sale de recuperare, Bichonul a spus: "Doar Dumnezeu ştie. Doctorii nu vor să-mi dea iluzii. În centrul de recuperare îmi ziceau că probabil nu-mi voi putea mişca niciodată braţul stâng. Şi iată că l-am mişcat. Totul depinde de nervi. Dacă lucrurile rămân aşa, atunci nu voi mai putea merge niciodată. Mai există însă speranţe, care sunt legate de statistică şi de alte precedente. Fiecare caz e diferit. Ceva din mine îmi spune că acest lucru e posibil. Sunt însă şi zile în care nu mai cred în nimic. Să lupţi şi să speri în acelaşi timp e foarte greu uneori. Dar nu am altă soluţie. Cel mai enervant e că am nevoie de ajutor pentru orice lucru pe care îl fac. Câteodată visez că sunt încă un fotbalist activ. În toate visele mele sunt un om normal. Sunt sigur că şi în viitor voi fi. Singura mulţumire vine din faptul că mă simt puţin mai bine decât au prezis medicii. Primul doctor care m-a văzut credea că nu voi mai putea respira normal, iar viaţa mea va fi legata de o maşină".