Piesa "Not Myself Tonight" face parte din albumul "Bionic", care va fi lansat pe piaţă la începutul lunii iunie. "Albumul este despre viitor, despre viaţă, despre fiul meu care mă motivează să cânt şi să mă simt bine", a afirmat Christina Aguilera. Artista are 29 de ani, 5 premii Grammy la activ, este căsătorită cu Jordan Bratman din 2005 şi au împreună un băieţel, Max Liron Bratman.

Videoclipul "Not Myself Tonight" a fost regizat de Hype Williams, care a lucrat cu Dan Balan la clip-ul "Chica Bomb".

Christina a fost acuzată că o imită în acest clip pe Lady Gaga, însă artista pare să îşi promoveze propriul stil. Videoclipul este unul foarte îndrăzneţ: costume de piele extravagante, scene fierbinţi şi fete sexy care imită scene de sex lesbian.