Într-o premieră istorică, serviciul secret de informaţii al Statelor Unite ale Americii şi-a deschis o parte din arhive publicului larg. La începutul anului, Central Intelligence Agency (CIA) a publicat o colecţie impresionantă de documente declasificate, cu o vechime de peste 25 de ani, privitoare la activitatea spionilor săi în lume.

BIHOREANUL a studiat rapoartele despre Oradea şi Bihor prelucrate de cel mai puternic serviciu de spionaj, publicate în varianta lor "igienizată", aflând că acestea relatau migălos despre Armată, Securitate, economie, partizani şi revoltele locale din primele decenii ale regimului comunist din România. Informaţiile sunt cu atât mai interesante cu cât ne arată, astăzi, prin ochii unor străini şi într-o perspectivă obiectivă, specifică serviciilor secrete, realităţi pe care autorităţile româneşti reuşeau să le ascundă, în acele vremuri, adesea mult prea bine.

Decenii roşii şi reci

Al Doilea Război Mondial i-a lăsat pe români în "grija" comuniştilor, trupele sovietice ocupând ţara şi după Tratatul de Pace de la Paris din 1947, care permitea forţelor URSS să rămână pe teritoriul românesc sub pretextul menţinerii comunicaţiilor cu forţele de ocupaţie dislocate în Austria.

1947 avea să devină anul izbucnirii aşa numitului Război Rece, un conflict politic şi ideologic între Blocul Sovietic (format din ţările dominate de URSS şi reunite apoi în aşa-numitul Pact militar de la Varşovia) şi Blocul Apusean (SUA şi aliaţii săi occidentali din NATO). Concret, între comunism şi capitalism. Denumit aşa pentru că nu a cuprins confruntări militare directe între cele două superputeri, conflictul a dus, în schimb, la curse de înarmare fără precedent de ambele părţi, la concurenţă economică şi ideologică, campanii de propagandă şi spionaj reciproc.

Top secret

Între cele 930.000 de acte declasificate publicate pe site-ul CIA se află şi numeroase informaţii, rapoarte şi analize trimise de agenţii din România, cele mai importante ajungând inclusiv la Casa Albă, pe masa preşedinţilor SUA.

Documentele arată că, încă de la instaurarea comunismului, americanii erau la curent cu tot ce se petrecea în România, analizând neliniştile şi potenţialul de rezistenţă anticomunistă (mai ales în rândul intelectualilor, studenţilor, etnicilor maghiari), notând întâlnirile politice la nivel înalt, evaluând forţa militară şi observând reformele impuse de regim, revoltele ţăranilor, dezertorii din armată, luptele partizanilor din munţi, arestările în masă, dar şi producţia industrială şi exportul de minereuri către URSS.

De la simple statistici şi prognoze meteo până la analize detaliate referitoare, spre exemplu, la vulnerabilităţile lui Nicolae Ceauşescu - memorandum top secret trimis în decembrie 1975, la câteva luni după ce acesta a devenit preşedintele Republicii Socialiste România - spionii CIA raportau totul!

Focus pe armată

Între documentele CIA se găsesc şi rapoarte despre Oradea şi Bihor, pe diverse tematici, datând mai ales din perioada anilor ’50-’60. Înaintea publicării, toate au fost revizuite pentru a nu dezvălui sau da indicii referitoare la agenţi ori la sursele lor, precum şi la alte eventuale informaţii sensibile, chiar şi după atâta vreme.

Cele mai multe rapoarte vizau forţele armate locale, agenţii alăturând adesea schiţe detaliate ce indicau amplasarea şi organizarea unităţilor militare. Într-o notă din mai 1951 cu titlul "Military and Security Offices in Oradea" (Unităţi ale Armatei şi Securităţii din Oradea), spionul prezenta, rând pe rând, toate clădirile folosite de forţele dislocate în oraş, începând cu sediul central al Diviziei 11 Infanterie, "format din 4 clădiri dispuse în formă pătrată şi delimitate de străzile numite Radei, Armatei Roşii, Weczey şi Parcul Rhedey" (zona Parcul Bălcescu) şi continuând cu barăcile unităţilor de artilerie din străzile Aradului şi Abatorului. Cazărmile Regimentului de Gardă, localizate în aceeaşi zonă, erau descrise şi desenate în detaliu, fiind indicate nu doar depozitul de armament, ci şi dormitoarele, băile şi remizele.

Fiecare mişcare… 

Spionii enumerau şi locaţiile Hotelului Ministerului de Interne (din actuala Piaţă Regina Maria), ale Securităţii judeţene, Batalionului 5 al trupelor de Securitate (la colţul Bulevardului Ferdinand, respectiv de-a lungul Peţei cu acces principal din Armatei Roşii), Miliţiei orăşeneşti şi judeţene (strada Eminescu şi respectiv Parcul Traian), precizând totodată că s-au construit şi două şcoli politice, una pe Armatei Române şi una în Calea Aradului, cu investiţii masive, doar aceasta din urmă costând, de pildă, 60 milioane lei.

Agenţii CIA notau totul cu lux de amănunte, descriind felul în care "colonelul Moruzi", care comandase şcolile orădene între 1948-1949, a fost scos din funcţie pe motiv că era... anti-comunist. De asemenea, transmiteau şi numărul cursanţilor îndoctrinaţi în acea perioadă: nu mai puţin de 1.500, cu vârste între 16-23 de ani. "Cursurile se ţineau o dată pe săptămână. Două din trei ore erau alocate exerciţiilor şi antrenamentelor militare în aer liber. Studenţii erau lăsaţi să plece acasă în fiecare duminică între orele 2 p.m. şi 8 p.m.", nota autorul notelor.

A stupid man…

Rapoartele ulterioare au fost şi mai bine documentate, relevând profesionalismul agenţilor ce menţionau anumite "sources" pe care, însă, nu le indicau niciodată. În documentul "Troops in Oradea" (iunie 1953) au enumerat şi evidenţiat grafic toate unităţile armate, inclusiv formaţiunile de paraşutişti şi de transmisionişti, cu dimensiuni, locaţii, numele ofiţerilor şi comandanţilor. Era evaluată, evident, şi "puterea" fiecăreia. De pildă, Regimentul 30 Infanterie, comandat de colonelul Constantin Bisu, era format din 500 de soldaţi împărţiţi în două batalioane, fiind dotat, între altele, cu două mitraliere Maxim M10 şi patru Degtyarov M38. Acelaşi document descria pe hartă amplasarea depozitului subteran de carburanţi şi de muniţie.

Pe lângă cifre şi evaluări, informările dădeau uneori şi detalii de "atmosferă". Într-un raport de la finalul lui 1953, de pildă, se menţionează că şeful Diviziei de Infanterie, care cuprindea circa 4.500 de soldaţi, era "colonel Marzac", în paranteze fiind adăugată menţiunea că "soldaţii din garnizoană îl consideră dezechilibrat mintal". La fel, într-un raport din 1952 privind mai mulţi ofiţeri, se vorbeşte despre locotenentul Ludowic Dumitru, "a stupid man and a former factory worker", adică "un om redus, fost muncitor într-o fabrică".

De unde bate vântul?

În septembrie 1955, din Oradea au fost trasmise şi informaţii despre Baza Militară Aeriană situată "la un kilometru spre sud faţă de oraş", dotată cu un biplan şi două avioane cu câte un motor, folosite de 20 de militari. Studiul spionilor era aprofundat: în raport se dădea lungimea pistei (1.000 metri, încă în construcţie), obstacolele din jur (calea ferată Oradea-Arad, la 600 metri distanţă), precum şi faptul că nu fuseseră observate echipamente pentru zborurile de noapte.

Se raportau şi condiţiile meteo, inclusiv vânturile dominante (Băltăreţul, Crivăţul şi Austrum), precum şi perioadele şi felul în care se manifestau acestea. La fel ca toate celelalte, documentul era însoţit de o hartă desenată având o legendă cu explicaţii despre hangare, staţia meteo, pistă şi posturile de pază. Pe fiecare document erau bifate şi alte entităţi din SUA la care trebuia să ajungă informarea, în cazul respectiv: Stat (decidenţii politici), Armată, Marină şi Aviaţie. În mod clar, dacă şi-ar fi propus să atace Oradea, americanii ştiau unde, când şi cum să lovească...

Miliţieni omorâţi

Americanii au urmărit de la început fenomenele social-economice generate de comunism: colectivizarea, confiscarea terenurilor de la "chiaburi", impunerea cotelor de produse agricole şi efectele declanşate în sate. În septembrie 1949, spionii CIA transmiteau: "Ţăranii dintr-un sat de lângă Oradea Mare au capturat şi închis mai mulţi membri ai Partidului Muncitoresc Român (n.r. - denumirea de atunci a PCR) trimişi să pună în practică legile din agricultură. Un escadron al Miliţiei a fost trimis să-i pedepsească pe ţărani şi să le aresteze liderii". Revolta s-a soldat cu victime: "În lupta care a urmat doi miliţieni au fost omorâţi, inclusiv comandantul detaşamentului, şi alţii au fost răniţi grav, Miliţia nereuşind să îndeplinească misiunea".

Ca urmare, autorităţile au trimis apoi şi militari, astfel că "aproximativ 800 de ţărani din trei sate, inclusiv femei, au fost arestaţi şi duşi cu trenul spre direcţia Ungheni... Ţăranii cărora li s-a permis să rămână în sat au fost bătuţi acolo, pe loc". Într-un alt document, din septembrie 1950, tot despre răzvrătirea faţă de predarea cotelor de grâu, se menţionează că la Tulca patru miliţieni - care au încercat să aresteze ţăranii - au fost omorâţi, trupurile lor nefiind găsite.

Fugarii din munţi

Spionii americani urmăreau, evident, şi mişcările de rezistenţă împotriva regimului comunist. Într-un document din 1947 se vorbeşte despre grupurile de partizani ascunşi în munţii din Braşov şi Sibiu, sprijinite de localnici, care îi alertau când se apropiau jandarmii. Luptătorii se împrăştiau şi urcau spre vârfuri pentru a scăpa de arestare ori lichidare. "Aceleaşi metode au fost folosite şi de dezertorii din Armata Română în Munţii Bihorului, când Guvernul Groza a trimis trupe după ei în 1945 şi 1946. Guvernul nu a reuşit să elimine aceste grupuri", transmiteau agenţii CIA locali.

Într-un alt raport, din noiembrie 1950, se notează că în nord-vestul României, de la Oradea până la graniţa dintre Maramureş şi Bucovina, grupurile de partizani se împuţinaseră, dar erau bine înarmate. Documentul indica inclusiv grupurile despre care Securitatea din Oradea avea informaţii în prima parte a anului 1949, semn că americanii aveau surse şi în interiorul poliţiei politice. Conform raportului, partizanii urmăriţi de Securitate se ascundeau în zonele Beiuş, Bratca, Stâna de Vale şi Budureasa, între ei fiind şi un grup de 10 persoane "conduse de fostul căpitan Ştefan Popescu", care opera între Beiuş şi Vaşcău.

Metale pentru URSS

În timpul Războiului Rece, CIA a raportat frecevent despre exploatarea minereurilor, fără de care industriile militare nu puteau fi susţinute. În Bihor, cea mai urmărită activitate a fost cea de la mina de uraniu din Băiţa, coordonată de o societate mixtă româno-sovietică (Sov-Rom). Într-un document din aprilie 1950, din care au fost şterse schiţele minei (semn că americanii le consideră relevante şi azi!), se prezintă istoria exploatării, forţa de muncă (800 de mineri, plus alţi 200 de angajaţi la suprafaţă), instalaţiile de lucru, precum şi date ale producţiei de metale (molibdenit şi bismut).

"Când se lucrează la capacitate maximă, într-o tură de 8 ore sunt produse circa 3 tone de molibdenit. Exploatarea se face continuu, în trei ture", arată raportul CIA, adăugând că la Băiţa se produceau lunar şi 100 kilograme de bismut pur: "Comisia de control sovietică îndeamnă la o producţie cât mai mare de molibdenit. Toate nivelurile minei, inclusiv cele de rezervă, se extind. Întreaga producţie este trimisă direct în Uniunea Sovietică".

Bine plătiţi şi… îmbolnăviţi

Într-un raport trimis trei ani mai târziu, în 1953, vizând minele de uraniu din România, se vorbea despre una "localizată lângă Oradea Mare şi alte două în Munţii Bihorului, la Băiţa şi Sălişte Vaşcău, la sud de Beiuş", a căror producţie ajungea, de asemenea, în URSS: "Aproximativ 10.000 mineri sunt angajaţi în trei mine, toţi fiind atraşi de salariile mari de 1.500 lei pe lună". Spionii notau că majoritatea erau tineri fără familii, locuind în tabere speciale pe care nu aveau voie să le părăsească. "Taberele au facilităţi excelente, fiind echipate cu biblioteci, camere de club şi recreere, cinema şi cantine", constatau agenţii, care precizau, însă, că exploatarea este "primitivă", dar şi că sosesc mereu utilaje noi din URSS.

Bine plătiţi, minerii îşi riscau sănătatea. "Protecţia muncitorilor este slabă şi după câteva luni cad victime unor boli specifice minelor de uraniu. Toţi bolnavii sunt trataţi în interiorul taberelor", închise cu garduri înalte de sârmă "care, se pare, ar fi electrificate". În 1955, CIA raporta că, pe lângă muncitorii "liberi", la Băiţa au fost trimişi de către Direcţia Rezervelor de Muncă şi soldaţi recruţi cu "origini sociale nesănătoase", deci care nu puteau servi sub arme.

Colectau tot!

La începutul anilor ’60, spionii redactau sinteze amănunţite ce conţineau informaţii vizând nu doar organizarea militară şi poliţienească, ci şi bănci, spitale, instituţii publice, teatre, cinematografe, fabrici, ca de pildă Sinteza, Înfrăţirea, Fructexport etc. Agenţii explicau inclusiv modul de încălzire a oraşului, sistemul de electrificare, liniile de comunicaţii (şosele) şi de transport (linii de autobuz).

Oradea era descrisă drept "o capitală de provincie" cu 100.000 locuitori, având ataşată şi o hartă a oraşului pe care erau descrise străzile, clădirile militare şi alte instituţii importante. Pentru acurateţe, spionii transmiteau punctual toate schimbările făcute de comunişti în denumirea străzilor: de exemplu, "Rakoczi Utca" devenise strada Republicii, "Korhaz Utca" - strada Pasteur, iar Szent Laszlo Ter - Piaţa Stalin.

Documentul conţine şi informaţii aparent irelevante, dar care probează migala agenţilor, ca de pildă capacitatea Cinematografului Arta (350 locuri) ori a Cinematografului Puskin, "former Dorian" (200 locuri).

Principalul oraş din Transilvania

Cel mai recent raport despre Oradea identificat de BIHOREANUL în arhivele declasificate ale CIA datează din 19 august 1962. Cu titlul "Miscellaneous Information on Oradea" (în traducere, informaţii diverse despre Oradea), agenţii raportau că oraşul este "the principal city of the region Transylvania", principala sursă de venit fiind agricultura, deoarece industria nu era prea dezvoltată.

După ce descriau conexiunile feroviare cu Ungaria şi cu alte oraşe, autorii raportului dădeau detalii despre fabrica de tricotaje Irina Szenkovits, care "se dezvoltă constant", având 2.000 de angajaţi, precum şi despre faptul că în toamna lui 1961 se încheiase asfaltarea şoselei dintre Oradea şi Arad (actualul DN 79).

Despre iredenta maghiară

Serviciile secrete americane erau informate şi despre tentativele, înăbuşite din faşă, de reanexare a Transilvaniei la Ungaria. În 1962 agenţii CIA relatau cum s-a desfăşurat şi încheiat un proces în care au fost implicaţi 5 profesori şi 15 elevi de la "Şcoala Secundară nr. 4" din Oradea, acuzaţi de conspiraţie împotriva statului. "Inculpaţii au fost acuzaţi că au format un grup anti-guvernamental cu scopul de a face propagandă pentru anexarea Transilvaniei la Ungaria. La arestare s-a descoperit că aveau arme, muniţie şi foi de propagandă", preciza agentul, notând că procesul s-a ţinut într-o "instanţă civilă" şi a durat câteva ore.

"Deşi procesul a fost secret şi nu a apărut în presă, informaţia a ieşit la iveală prin familiile inculpaţilor. Grupul a fost condus de profesorul de fizică şi chimie Andrasi. Profesorii au fost condamnaţi la 35 de ani de puşcărie, iar elevii au primit sentinţe între 6 şi 20 de ani". Toţi elevii şcolii respective au fost interogaţi de o "comisie politică", iar cei găsiţi vinovaţi au fost exmatriculaţi şi obligaţi să lucreze în complexele industriale din zonă.

Rapoartele CIA dovedesc, aşadar, că "lumea liberă" cunoştea cam tot ce se petrecea în lagărul "roşu", iar românii, care în vremurile acelea stăteau lipiţi cu urechile de radiouri, sperând că "vin americanii!", ar fi putut să-şi ajusteze mesajul într-unul mai realist, cum ar fi că... "ştiu americanii!". Ştiau, dar ne lăsaseră pe mâna altora...

PAGINI DE ISTORIE
Spionii americani şi lumea

Pe 17 ianuarie 2017, serviciul secret extern al Statelor Unite a publicat în premieră, online, documente declasificate. Colecţia "igienizată" (adică parţial cenzurată) expusă pe site-ul CIA conţine aproximativ 930.000 documente cu vechime de peste 25 de ani şi întinse pe mai bine de 12 milioane pagini.

Sistemul realizat de americani se numeşte CREST (CIA Records Search Tool), care a publicat documente similare începând din 1999, dar accesul era persmis doar unor persoane şi numai de pe calculatoarele Arhivelor Naţionale din Maryland. "Accesul la această colecţie importantă din punct de vedere istoric nu mai este limitat geografic", a explicat în ianuarie responsabilul cu managementul informaţiilor în CIA, Joseph Lambert.

Procesul de declasificare a rapoartelor a început printr-un ordin din 1995 al preşedintelui Bill Clinton, confirmat în 2009 de Barack Obama. Documentele publicate acum datează din perioada 1940-1990 şi cuprind teme sensibile din istoria recentă, cum ar fi regimul nazist, Războiul Rece, experimente medicale, episodul ostaticilor de la Ambasada SUA din Iran, Războiul din Vietnam etc.