Al doilea cimitir din Oradea, cel din cartierul Episcopia, are carenţe serioase. Pentru că în cimitir nu sunt amenajate alei, orădenii care merg la mormintele celor dragi se murdăresc de noroaie.

"Munţii de gunoaie ajung în stradă. Din cauza noroiului, ai nevoie de cizme de cauciuc când mergi la cimitir. În plus, toţi dubioşii îşi fac veacul acolo noaptea, deoarece cimitirul şi strada sunt neiluminate, iar gardul lipseşte", a reclamat un cititor al BIHOREANULUI.

Fotografii făcute recent în cimitir confirmă situaţia: printre morminte zac mormane uriaşe de gunoaie, iar cimitirul nu este împrejmuit. Asta deşi Legea 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare prevede explicit că orice cimitir trebuie să aibă un gard, ba chiar în anumite cazuri şi perdea de arbori.

Aflat pe strada Valea Nucului, din Oradea, cimitirul întins pe câteva hectare este administrat de trei biserici: cea reformată, cea romano-catolică şi cea ortodoxă.

"Noi avem un hectar din acest cimitir. Biserica reformată are cea mai mare suprafaţă, pentru că cei mai mulţi dintre locuitorii satului Episcopia, înainte de unirea cu Oradea, au fost reformaţi. Cu sprijinul enoriaşilor, noi îngrijim permanent terenul nostru, dar adevărul este că apar des alte gunoaie. Este adevărat şi că cimitirul nu are gard, este o investiţie serioasă, pe care nu ne-o permitem", a declarat pentru BIHOREANUL preotul romano-catolic Varga Sandor, adăugând că biserica pe care o păstoreşte are doar 225 de enoriaşi.

Preotul a mai spus că îngrijirea cimitirului este o preocupare pentru parohia sa, însă îi lipsesc banii necesari investiţiilor. "Am făcut demersuri şi la autorităţi, pentru a obţine fondurile necesare, deocamdată fără succes", a mai declarat Varga.