În ultima zi pentru depunerea ofertelor din partea firmelor interesate să asigure întreținerea drumurilor județene din Bihor în următorii doi ani, Consiliul Județean anunță că la licitația organizată în acest scop s-au înregistrat cinci oferte.
Procedura desfășurată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice are ca obiect „întreținerea comună și alte lucrări de reparații permanente (întreținerea platformei, asigurarea esteticii rutiere, asigurarea scurgerii apelor, întreținere curentă poduri, întreținere drumuri pietruite, ziduri de sprijin)” în perioada 2021-2023, și toate ofertele au fost înaintate de aceleași firme care au avut contracte cu CJ Bihor și în anii trecuți, în baza licitației din anul 2017.
Deosebirea este că de data aceasta CJ Bihor nu va mai face contracte pe patru ani, ci numai pe doi.
La fel ca până acum, însă, licitația se face pe patru loturi: lotul 1 – zona Aleșd, lotul 3 – zona Marghita, lotul 4 – zona Oradea, lotul 5 – zona Tinca.
În urma anunțului postat în SEAP, au depus oferte firmele Drumuri Bihor (pentru loturile din toate cele patru zone), Carier SRL (pentru zonele Aleșd și Marghita), Crișana Pro Construct (pentru zona Tinca-Salonta), Imperial Proconstruct (pentru lotul Tinca-Salonta) și Dumexim (pentru toate cele patru loturi).
Valoarea totală estimată a achiziției este cuprinsă între 19,183 milioane lei și 34,696 milioane lei.
Pentru lotul 2 - zona Beiuș, licitația s-a desfășurat deja, astfel că în luna iunie CJ Bihor a încheiat un contract cu Drumuri Bihor, pentru suma de 4,838 milioane lei.