După 23 de ani, judoul s-a întors la Oneşti, unde s-a desfăşurat sâmbătă şi duminică Finala Campionatului Naţional pentru copii 1 (U 16).

Deşi secţia de judo orădeană LPS CSS Liberty nu are în pregătire un număr foarte mare de sportivi de aceasta vârstă, ei au avut o comportare meritorie la această Finală Naţională, reuşind să cucerească cinci medalii, dintre care una de aur, două de argint şi două de bronz, rezultat care reprezintă un substanţial progres faţă de anul trecut, când aceiaşi sportivi au cucerit doar două medalii (una de argint şi una de bronz).

Performerul şi surpriza plăcută a delegaţiei orădene a fost Mihai Tămaşan (foto), care în limitele categoriei 60 kg, cu cei mai mulţi şi valoroşi sportivi la start, dând dovadă de o deosebită determinare şi concentrare, a cucerit titlul de campion naţional, într-o manieră categorică, învingându-şi clar toţi adversarii (proveniţi din Alba Iulia, Bucureşti, Piteşti, Bacău şi, în finală, din Focşani). Mihai Tămăşan are 14 ani şi este elev în clasa a VII-a a Şcolii Generale Dacia.

Evoluţii bune au mai avut şi ceilalţi judoka orădeni, dar care au pierdut câteo confruntare, doi dintre ei în finale, alţi doi în semifinale, cucerind alte patru medalii pentru LPS CSS Liberty Oradea: Dara Benţe (52 kg) şi Florin Suciu (+ 90 kg), care au devenit vicecampioni naţionali şi au intrat în posesia medaliilor de argint, iar Laurenţiu Mezei (55 kg) şi Răzvan Stoica (38 kg) au cucerit medaliile de bronz.

În apropierea podiumului, pe locul V, s-a clasat şi Cristina David (63 kg), care a pierdut intrarea în finală şi apoi lupta pentru medalia de bronz, iar David Sălăjan (60 kg) şi Darius Mudura (50 kg), au terminat competiţia pe locul VII.

Sportivii orădeni sunt pregătiţi de antrenorii Olimpia Ianc, Ioan Hălmăjan, Alexandru Goncearenco, Aurelian Fleisz şi Emil Morar.