Cinci persoane au ajuns marţi dimineaţă la spital, pentru investigaţii, în urma a două accidente petrecute pe Drumul Naţional 19, între Oradea şi Biharia, în acelaşi loc şi la foarte scurt timp unul după celălalt.

Potrivit subcomisarului Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, primul accident s-a petrecut în jurul orei 10.15, după ce un şofer în vârstă de 27 de ani, din Săcueni, conducând un Opel, "nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă deosebit de perculoasă la dreapta şi s-a răsturnat pe partea stângă a direcţiei sale de mers".

"În maşină erau 4 persoane. Şoferul n-a păţit nimic, ocupanta locului din dreapta, soţia lui, în vârstă de 23 ani, a fost dusă la Spital Judeţean, cu un posibil trauatism de coloană cervicală, iar soacra şoferului, în vârstă de 74 de ani, care stătea în spate, a fost dusă şi ea la spital, cu traumatism toracic. O fetiţă de 4 luni care, ca norocul, era pusă în "scoică" cu o centură, nu părea să aibă nicio traumă, dar totuşi a fost dusă la Spitalul Municipal, pentru o evaluare mai amănunţită", a precizat BIHOREANULUI dr. Emil Boţcău, purtător de cuvânt la Ambulanţă.

accident2.jpgCel de-al doilea accident s-a petrecut, culmea, după ce, văzând accidentul anterior, un alt şofer, în vârstă de 63 de ani, care conducea un Logan spre Biharia, s-a speriat şi, în loc să fie atent la drum, a intrat în maşina care circula în faţa sa, un Volkswagen Golf. Anunţul a fost făcut prin 112, la doar 4 minute de primul.

"Conducătorul auto nu a păstrat o distanţă suficientă în timpul deplasării şi a acroşat din spate un autoturism înmatriculat în Bihor, condus regulamentar în faţa sa, în aceeaşi direcţie, de un orădean de 48 de ani", a explicat Alina Dinu.

În urma impactului, o femeie de 31 de ani din Borş, pasageră în Logan, a fost şi ea rănită. "Pasagera din dreapta, o autostopistă, neavând nici centură de siguranţă, a dat cu capul de parbriz, l-a spart şi a fost dusă la spital cu suspiciuni de fractură cervicală. Deşi avea dureri în piept, şoferul a refuzat internarea", a mai precizat dr. Boţcău.

În maşina acroşată din spate nu au fost victime. La locul evenimentului au intervenit două autospeciale ale Ambulanţei Oradea şi un echipaj al paramedicilor SMURD, tot din Oradea.