Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat, marţi, că au fost depuse cinci oferte din partea constructorilor pentru realizarea unei subsecţiuni a autostrăzii Braşov - Târgu Mureş - Cluj - Oradea (Autostrada Transilvania), mai precis sectorul dintre Nuşfalău (jud. Sălaj) şi Suplacu de Barcău (jud. Bihor), în lungime de 13,5 kilometri.
Traseul acestei subsecţiuni, numite 3B5, începe la km 66+500.
Potrivit informării CNAIR, până la termenul limită au depus oferte: Asocierea SC SA&PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL; Asocierea Construcţii Erbaşu SA - Vahostav S.K. A.S.; Strabag SRL; Sinohydro Corporation Limited; Nurol Inşaat Ve Ticaret A.Ş.
Interesant este faptul că la licitație pentru noul contract nu mai participă singurul antreprenor bihorean care a realizat o porțiune de autostradă, și anume Trameco Bihor (parte a grupului Selina, partronat de Beniamin Rus). În asociere cu Vahostav SK (Slovacia) și East Water Drillings (Bucureşti), Trameco a realizat lucrările de construire a subsecţiunii 3C3 a Autostrăzii Transilvania, în lungime de 5,35 km, între localităţile bihorene Borş şi Biharia. Pentu noul tronson, însă, slovacii de la Vahostav au participat într-o altă asociere.
Ofertele urmează să fie analizate, iar ulterior CNAIR va stabili asocierea sau firma care va prelua contractul de proiectare şi execuţie a tronsonului menţionat. Valoarea estimată a contractului este de 395.719.629 lei fără TVA.
Contractul are o perioadă de proiectare de 6 luni şi o perioadă de execuţie de 18 luni. "Garanţia lucrărilor este între 5 şi 10 ani, în funcţie de perioada ofertată în cadrul factorului de evaluare", precizează reprezentanţii CNAIR.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere mai are în desfăşurare procedurile pentru stabilirea unui constructor pentru secţiunea 3B2, cuprinsă între Zimbor şi Poarta Sălajului, cu o lungime de 12,24 km şi o valoare estimată a contractului de proiectare şi execuţie de 730,5 mil. lei fără TVA, respectiv secţiunea 3A2 şi 3B1, cuprinsă între Nădăşelu – Mihăeşti – Zimbor, cu o lungime de 30,06 km şi o valoare estimată a contractului de proiectare şi execuţie de 1,45 miliarde lei, fără TVA.