Cinci primării din Bihor au fost sancționate cu avertisment de către o comisie de control, formată din reprezentanți ai Prefecturii și ai altor instituții, care a verificat luna trecută starea de salubrizare a localităților, a cursurilor de apă, a șanțurilor și a rigolelor. Cele cinci primării au la dispoziție două săptămâni pentru a „remedia deficiențele”, în caz contrar putând fi amendate de comisarii Gărzii de Mediu.

Potrivit unei comunicări a Prefecturii Bihor, campania de control declanșată în urma dispozițiilor prefectului Dumitru Țiplea s-a desfășurat în luna mai și a vizat 26 de unități administrative și 48 cursuri și acumulări de apă din județ, inspecțiile fiind efectuate de o comisie mixtă alcătuită din reprezentanți ai Prefecturii, Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Bihor, ISU Crișana, Gărzii Forestiere Oradea, Serviciului Teritorial Bihor al Agenției Naționale Pentru Arii Naturale Protejate, Parcului Natural Apuseni și Administrației Bazinale de Apă Crișuri.

Verificările în teren au vizat modul în care au fost realizate măsurile stabilite la verificările efectuate în anul precedent; existenţa unor depozite de deşeuri şi de material lemnos pe malurile şi în albiile cursurilor de apă şi în secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor, care prin antrenare pot conduce la obturarea scurgerii apelor (fiind identificate 4 asemenea depozite de deșeuri); modul în care au fost întreţinute şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale, precum şi cursurile de apă pe raza localităţilor (fiind semnalat un grad de curățenie a șanțurilor și rigolelor între 65%-80% în localitățile verificate); verificarea zonelor nesalubrizate de pe cursurile de apă unde s-au produs inundaţii în anul 2021, stadiul măsurilor şi al lucrărilor de remediere realizate (nefiind identificate zone nesalubrizate).

Potrivit comunicatului dat publicității de Prefectură, în urma verificărilor au fost dispuse 97 de măsuri pentru remedierea deficiențelor semnalate și au fost aplicate cinci sancţiuni cu avertisment primăriilor Sânmartin, Aleșd, Marghita, Tinca și Finiş.

„Vom urmări îndeaproape modul în care aceste UAT-uri vor remedia deficiențele prin acțiuni de ecologizare și salubrizare. În cazul în care măsurile impuse nu vor fi respectate, vom începe să aplicăm amenzi. Ne dorim cu toții ca Bihorul să devină un exemplu de curățenie”, a transmis prefectul Dumitru Țiplea.

Potrivit șefului Cancelariei Prefecturii, Ligia Oala, cele cinci primării au la dispoziție două săptămâni pentru a „remedia deficiențele constatate”, în caz contrar urmând ca reprezentanții Gărzii de Mediu Bihor să decidă amendarea administrațiilor locale.

„Scopul verificărilor nu a fost de a da amenzi, ci de a afla unde există probleme care pot îngreuna scurgerea apelor în cazul unor precipitații abundente și pot produce inundații, așa încât aceste probleme să fie rezolvate”, a precizat Ligia Oala pentru BIHOREANUL.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!