Campusul universitar orădean se va umple, în perioada 19-23 mai, de studenţi. Nu doar pentru că aceştia vor merge la cursuri şi seminarii, ci pentru că atunci se va desfăşura prima ediţie a Studfest, sau, cum îl laudă organizatorii, "primul festival studenţesc de anvergură din Oradea".

Programul, pus la punct de cele 13 organizaţii studenţeşti şi cele 30 de ONG-uri implicate în organizare, este stufos şi cuprinde evenimente precum conferinţe, dezbateri, concerte, lansări de cărţi, work-shop-uri, vernisaje, cinematograf în aer liber, activităţi sportive.

Debutul festivalului va fi marcat prin lansarea ziarului studenţesc Studentocraţia, ziar la care au contribuit studenţii facultăţilor de Istorie, de Litere şi de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării.

Pentru ca studenţii să se şi distreze, organizatorii au programat şi concerte. Şuie Paparude, Paraziţii şi Şeptarii de Treflă sunt trupele ce vor concerta special pentru cei care învaţă la Universitatea din Oradea.

Totodată, studenţii vor fi invitaţi la Balul Studfest şi la Gala Traficantului de Cultură, un eveniment în care Asociaţia Culturală Experiment Teatru Clandestin va polariza atenţia publicului cu trei piese de teatru, scurtmetraje, lecturi de texte cenzurate şi expoziţii de artă fotografică.

Ca distracţia să fie cu rost, totuşi, organizatorii au decis că la unele evenimente intrarea se va face pe bază de... carte. "Vrem să strângem un fond de carte pe care să-l donăm românilor de dincolo de Prut", a precizat Adrian Dume, preşedintele studenţilor din Senatul Universităţii din Oradea şi, totodată, unul dintre organizatori. Astfel că tinerii sunt îndemnaţi să aducă orice carte pe care sunt dispuşi să o doneze.