Orădenii cu memorie mai bună îşi aduc aminte de faptele de balast şi asfalt ale firmei Drum Construct Pericei, care şi-a cam bătut joc de reabilitarea străzii Matei Corvin, motiv pentru care a şi primit interdicţie la lucrările în municipiu. Nicio problemă, însă, pentru că specialiştii din Ţinutul Cepei au fost recuperaţi de incoruptibilii de la judeţ, care le-au atribuit lucrări mai pe la ţară, pe principiul că la ţară merge, la oraş nu se observă.

Pericenii s-au apucat să refacă drumul judeţean de la ieşirea din Oradea spre Sântandrei (de dincolo de barieră) până dincolo de intrarea în comună. Numai că sapă adevărate hăuri în asfalt, pe care le lasă aşa peste noapte, ceea ce este şi interzis prin lege, şi periculos pentru şoferi, de vreme ce sunt semnalizate numai cu balize.

Mai ştii, însă, poate bravii constructori chiar asta şi-au propus: să colecteze ceva maşini înăuntrul gropilor. Abia atunci poliţiştii veniţi la faţa locului vor putea spune către victime: Aici sunt banii dumneavoastră!