Partidul Naţional Liberal a publicat, în Monitorul Oficial, cuantumul sumelor provenite din finanţările private anul trecut. Cei mai generoşi donatori au fost consilierul judeţean Gheorghe Muhschină şi o firmă din Bucureşti, cu 209.600, respectiv 225.000 de lei donaţi partidului, scrie mediafax.ro.

După Muhschină, pe locul secund se situează deputatul Marius Bodea, care a donat organizaţiei din care provine, Iaşi, 155.250 de lei, iar pe locul trei Carmen Harău, cu o donaţie pentru PNL Hunedoara de 141.150 lei.

Actualul primar al municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, a donat filialei Cluj a PNL 100.000 de lei, iar fostul deputat PPDD, actual senator liberal Daniel Fenechiu, a virat în conturile PNL Bacău, 103.000 de lei.

Totalul donaţiilor din partea unor membri de partid care au depăşit zece salarii minime brute pe economie a fost de 18.415.492 lei.

De asemenea, PNL a primit donaţii şi din partea firmelor, în valoare de 924.750 de lei, din care 225.000 de la MHS Truck Bus din Capitală.

Conform sursei citate, PNL a încasat cotizaţii în valoare de 8.077.482 lei, din care 846.707 au fost cotizaţii care au depăşit baremul a zece salarii minime pe economie.

În 2016 PNL a primit cu titlu de împrumut 1.108.238 lei.