O tânără de 18 ani cu nume românesc face senzaţie la debutul ediţiei din acest an a turneului de mare şlem Wimbledon. Este vorba de Emma Răducanu care a primit un "wild card" pentru a juca la această ediţie şi a reuşit să câştige primele două jocuri cu sportive mult mai bine clasate.

Tatăl Emmei este român, iar mama ei chinezoaică, însă ea are cetăţenie britanică, dat fiind că părinţii s-au mutat în Anglia când aceasta avea doi ani. De altfel, presa din Marea Britanie o prezintă pe Emma drept "singura jucătoare britanică" ajunsă în turul III al turneului. 

Daily Mail scrie că Emma a terminat şcoala în urmă cu două luni şi se află la primul său turneu de grand slam. Chiar dacă se află pe locul 338 mondial, Emma a reuşit să obţină victorii importante la Wimbledon. 

Concret, Emma a învins-o pe Vitalia Diatchenko (30 de ani, locul 150 WTA) în runda inaugurală a competiţiei de la All England Club, scor 7-6, 6-0, la capătul unei ore şi 58 de minute de joc. În turul secund, sportiva cu origini româneşti a câştigat în faţa sportivei Marketa Vondrousova (42 WTA) din Cehia (scor 6-2, 6-4). 

Emma Răducanu s-a născut în Canada, din tată român şi mamă chinezoaică şi reprezintă Marea Britanie la tenis. Familia ei s-a stabilit în Londra când ea avea doi ani. A început să joace tenis la vârsta de 5 ani. Înainte de asta, arată BBC, tatăl ei a ajutat-o să încerce mai multe sporturi, între care balet, înot şi călărie. 

În descrierea pe care şi-a publicat-o pe Instagram, tânăra şi-a trecut mai multe oraşe ca locuri cu care are legătură, inclusiv Bucureşti. 

La începutul lunii iunie Emma a bifat, la Nottingham, primul ei meci WTA. Mai multe publicaţii din Anglia o prezintă drept o speranţă a tenisului britanic. 

După victoria din turul II, campionul de grand şlem Andy Murray a felicitat-o şi încurajat-o pe Emma, printr-un mesaj pe Twitter. 

În liceu a studiat matematică şi economie, însă acum se va concentra full time pe tenis. Întrebată ce-şi doreşte mai mult, să ajungă în turul IV la Wimbledon sau să primească note bune la examene, Emma a ales prima variantă. 

Pentru a ajunge acolo, ea va trebui să o învingă, culmea, pe o jucătoare din România. Este vorba despre Sorana Cîrstea. Partida va avea loc sâmbătă.