Toţi orădenii îşi doresc un oraş curat, cu cât mai multe spaţii verzi în care să se refugieze de poluare şi agitaţie. Însă când vine vorba de asumarea responsabilităţii şi de a contribui la îmbunătăţirea aspectului oraşului, nu toţi sunt la fel de hotărâţi.

La aproape un an după ce toate asociaţiile de proprietari au primit în stăpânire spaţiile verzi din jurul blocurilor, pentru a le amenaja şi întreţine, mulţi orădeni dovedesc că nu le pasă câtuşi de puţin de aceste zone. Motiv pentru care Poliţia Locală îi pune la plată.

Reguli clare

Anul trecut, cu scopul de a-i responsabiliza pe orădeni şi de a-i implica direct în încercarea de a face oraşul mai aspectuos, Primăria a împărţit fiecărei asociaţii câte un spaţiu verde. Printr-un protocol, acestea s-au angajat să răspundă de felul în care arată zonele din jurul blocurilor, locatarii având datoria de a le amenaja şi îngriji, fie ei personal, fie apelând la firme specializate.

Conform protocolului, orădenii sunt obligaţi să menţină curăţenia şi să salubrizeze periodic, să tundă gardul viu şi să cosească gazonul, să grebleze frunzele şi crengile, să planteze arbori şi arbuşti, să ude vegetaţia, dar şi să ia măsuri pentru eliminarea pelinului şi ambroziei, plante ce provoacă alergii. O altă regulă prevede că, sub nicio formă, spaţiile verzi nu pot fi micşorate, copacii nu pot fi tăiaţi fără aprobare, iar orice construcţie în aceste perimetre este interzisă.

Procentaj crunt

La începutul acestei veri, angajaţi ai Primăriei şi agenţi ai Poliţiei Locale au luat la pas toate asociaţiile, pentru a verifica dacă-şi fac treaba. Rezultatele n-au fost deloc îmbucurătoare: 85% din asociaţii s-au dovedit nepăsătoare, având spaţii verzi neîngrijite.

În cele mai multe dintre cazuri, iarba şi gardul viu nu erau tunse şi existau încă gărduleţele din sârmă, complet inestetice şi în care copiii se pot răni. La unele blocuri, bălăriile se ridicau dincolo de geamurile de la parter. Iar locatarii nu erau deloc deranjaţi de ele...

După aceste controale, fiecare asociaţie cu probleme în îngrijirea spaţiilor verzi a fost notificată de agenţii locali cu privire la ce are de făcut. De asemenea, fiecăreia i s-a dat şi o anume perioadă pentru remediere.

A treia încercare

01 Paul Kover.jpgÎn luna august, poliţiştii locali au descins iar în cartiere, pentru a verifica dacă orădenii s-au conformat. "Cei care nici atunci nu îşi îndepliniseră obligaţiile au primit avertismente", explică Paul Kover (foto), şeful Poliţiei Locale. În total, s-au împărţit doar 22 de avertismente, semn că, totuşi, cea mai mare parte din orădeni au înţeles că nu pot fi nepăsători faţă de locul în care trăiesc.

Acum, agenţii locali merg din nou la asociaţiile care au primit avertismente, pentru a verifica dacă, într-un final, şi-au dereticat curţile blocurilor. Concluziile preliminare nu sunt, însă, tocmai bune. Agenţii au trebuit să împartă deja nişte amenzi, pentru că oamenii n-au ţinut cont de avertismente. "S-au dat trei amenzi, în valoare totală de 3.500 de lei. Conform Hotărârii de Consiliu Local 760/2009, amenzile sunt între 1.000 şi 2.500 de lei", precizează Kover.

Controalele continuă

Au fost amendate Asociaţia de proprietari nr. 215 de pe strada Cazaban, Asociaţia Splaiul Crişanei şi Asociaţia Monaco de pe strada Grădinarilor. La toate trei, poliţiştii au găsit gardul viu netuns, buruienile crescute în voie, garduri de sârmă puse în neştire, mormane de gunoaie sau sârme ruginite întinse în jurul blocurilor, pe care zac haine la uscat. Taman pe dos de cum ar trebui să arate un oraş civilizat!

Dezinteresul orădenilor care locuiesc în aceste blocuri e de neînţeles, dat fiind că spaţiile verzi sunt chiar sub geamurile lor şi sunt, deci, cele mai apropiate locuri în aer liber în care ei şi copiii lor se pot relaxa. "Controalele vor continua şi toate asociaţiile care nu şi-au amenajat zonele verzi vor fi amendate. Intenţia noastră nu a fost să amendăm, motiv pentru care am şi dat notificări şi avertismente. Însă orădenii trebuie să înţeleagă că nu doar Primăria şi RER răspund de curăţenia şi aspectul oraşului", avertizează şeful Poliţiei Locale.

Aşa că, dacă n-au înţeles cu vorba bună, indolenţii n-au decât să pună banul jos...