Cinematograful Transilvania din Piaţa Ferdinand, aflat din 2009 în domeniul public al municipiului Oradea şi administrarea Administraţiei Imobiliare, va fi transformat în Sală Studio multifuncţională cu 200 de locuri.

Aleşii locali au aprobat în şedinţa ordinară de joi, cu unanimitate de voturi, încheierea unui contract de asociere cu Consiliul Judeţean pentru realizarea acestei investiţii, potrivit căruia Administraţia Imobiliară Oradea va derula lucrările de reparaţii capitale, respectiv modernizare a Cinematografului Transilvania, din fonduri alocate de CJ Bihor municipalităţii din Impozitul pe Venit Global. Din aceste fonduri, circa un milion de lei au fost alocaţi transformării cinematografului.

"Am luptat să obţinem aceste finanţări pentru a putea folosi acel spaţiu. După ce investiţia va fi finalizată, la fel cum s-a întâmplat şi cu clădirea Teatrului, va intra în administrarea noastră. Acolo vom juca spectacole de teatru, iar când ne va permite calendarul o vor putea şi închiria pentru alte evenimente", a declarat pentru BIHOREANUL Daniel Vulcu, managerul Teatrului Regina Maria. Potrivit acestuia, CJ Bihor a realizat deja proiectul tehnic necesar investiţiei.

Cinematograful Transilvania a trecut în anul 2009 din domeniul privat al statului, respectiv administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "Româniafilm", în domeniul public al municipiului Oradea şi în administrarea AIO.