După ce liderul PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut premierului Dacian Cioloş amânarea cu un an a modificărilor Codului Fiscal, în sensul amânării a 3 taxe, lăsând să se înţeleagă că premierul ar fi fost de acord, Guvenul a anunţat marţi seară că premierul "nu a confirmat că acceptă propunerile de prorogare" şi că primul ministru se aşteaptă "ca PSD să îşi respecte promisiunile din campanie".

Potrivit unui comunicat al Executivului, premierul Dacian Cioloş "nu a confirmat că acceptă propunerile de prorogare pentru un an a unor prevederi din Codul Fiscal", respectiv reducerea cu un punct a TVA, menţinerea taxei pe stâlp şi reducerea accizelor la carburanţi.

"În cadrul discuţiei telefonice cu domnul Liviu Dragnea, premierul Dacian Cioloş nu a confirmat că acceptă propunerile de prorogare pentru un an a unor prevederi din Codul Fiscal. Prim-Ministrul a precizat că ia notă şi analizează această propunere, dar trebuie avute în vedere mai multe aspecte legale şi de oportunitate ale deciziei", se arată într-un comunicat al guvernului.

Documentul mai punctează şi că "premierul Dacian Cioloş se aşteaptă ca Partidul Social Democrat să îşi respecte promisiunile şi programul de guvernare prezentat cetăţenilor înainte de alegerile parlamentare din 11 decembrie, asumându-şi totodată responsabilitatea politicii fiscale şi legislaţia adoptată deja în Parlament".

Potrivit cotidianul.ro, purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, a confirmat că primul ministru a vorbit marţi dimineaţă, la telefon, cu liderul PSD, Liviu Dragnea, referitor la anumite reglementări legislative cum ar fi nivelul salariului minim pentru anul viitor, dar şi posibilitatea ca Guvernul să amâne anumite prevederi din Codul Fiscal. Dragnea i-a solicitat lui Cioloş să analizeze posibilitatea prorogării pentru un an a unor prevederi din Codul Fiscal.

"Şi premierul ia în calcul prorogarea acestor termene ale măsurilor fiscale, pentru că este nevoie de responsabilitate şi predictibilitate. Cu responsabilitate premierul Cioloş va guverna până în ultima zi a mandatului", spunea anterior purtătorul de cuvânt al Executivului, citat de cotidianul.ro.

UPDATE:

Într-o postare făcută marți seară pe Facebook, premierul Dacian Cioloș a ținut să clarifice ceea ce s-a întâmplat și chiar a spus că „acest Guvern nu se va atinge de Codul Fiscal”.

„Pentru că văd tot felul de interpretări, simt nevoia să limpezesc două aspecte:

1. În cadrul discuției nu am spus că sunt de acord cu propunerea de prorogare pentru un an a unor prevederi din Codul Fiscal. Am zis că o voi analiza, dar că trebuie avute în vedere mai multe aspecte atât legale cât și de oportunitate.

2. Analiza este limpede: acest Guvern nu se va atinge de Codul Fiscal. Cum este firesc, orice decizie de această amploare poate să fie luată, dacă se va considera necesar, doar de către viitorul guvern, legitimat de o majoritate în Parlament și de rezultatele alegerilor de duminică”, a scris Cioloș pe pagina sa de socializare.