Caravana cu lame, cămile, ponei şi cai a circului Europa a ajuns la Oradea de o săptămână, iar în weekend îi aşteaptă pe părinţi, şi mai ales pe copii, la cea de-a doua tură de spectacole animate de clovni, acrobaţi şi jongleri.

Cu nasul roşu

Având în spate o istorie de peste 300 de ani, Circus Europa din Ungaria a ajuns la Oradea, în parcarea ERA Shopping Park, unde de joi şi până duminică, de la ora 19 orădenii se vor putea amuza de năzbâtiile clovnilor şi să se lase impresionaţi de abilitatea acrobaţilor şi de precizia dresorilor.

Trupa are o poveste interesantă, bazele ansamblului, denumit pe atunci Fortuna, fiind puse în jurul anului 1700 de familia Tokacs, ai cărei descendenţi continuă tradiţia până în prezent.

Artiştii vor oferi cele mai interesante şi periculoase numere de acrobaţie la sol şi la înălţime, numere de echilibristică şi jonglerii, dar şi momente de dresură de lame, cămile, ponei şi cai.

Circ cu poveste

Un spectacol al Circus Europa durează aproape două ore, iar cei mici vor putea să vadă şi clovni care le vor oferi cadouri şi alte surprize. Preţul unui bilet este de 20 de lei pentru copii, respectiv 25 de lei pentru adulţi.

Tot în weekend, ERA îi invită pe amatorii de karting la o competiţie pe pista centrului comercial. Concursul va începe la ora 19 şi este destinat adulţilor. Taxa de participare este de 40 de lei, iar cei mai buni şoferi vor fi răsplătiţi cu cupe şi diplome.

Pe lângă spectacolul artiştilor circari şi competiţia de karting, orădenii care vor vizita Centrul comercial ERA Shopping Park în această duminică vor putea asista şi la evenimentul Lecţia de Aikido.

În cadrul acesteia, de la ora 11, maeştrii clubului Dojo Maya îi vor învăţa pe participanţi, indiferent de vârsta acestora, figuri de autoapărare specifice stilului japonez. Organizatorii anunţă că şi de această dată participarea la curs este gratuită.

Începe şcoala!

În pregătirile pentru noul an şcolar, elevii pot să câştige un ghiozdan modern de la ERA Shopping Park. Centrul comercial va desfăşura, în perioada 26 august - 25 septembrie, o campanie numită "Back to School". În cadrul acesteia, cei care achiziţionează produse în valoare de 50 de lei din magazinele ERA se pot înscrie în tragerea la sorţi pentru câştigarea unuia dintre cele 20 de ghiozdane pline cu rechizite puse săptămânal în joc.