Aproximativ 1.000 de persoane au participat sâmbătă, începând cu ora 13, la înmormântarea consilierului local PSD Lucian Uniţa, decedat la 41 de ani în urma unei boli de inimă.

Slujba de înmormântare a fost oficiată la Capela Haşaş a Cimitirului Municipal de către un sobor de preoţi ortodocşi în frunte cu episcopul Sofronie şi a durat mai bine de 3 ore.

Rostind cuvinte de empatie la adresa familiei Uniţa, despre care a spus că este "evlavioasă, cu multă credinţă", Sofronie l-a lăudat pe defunct, subliniindu-i calităţile şi dorinţa de a-şi ajuta semenii.

"Se spune că Dumnezeu îi cheamă la El pe cei pe care îi iubeşte mai repede decât am socoti noi că ar fi momentul chemării. Prin studiile şi facultăţile încheiate cu strălucire, el a dorit să slujească lui Dumnezeu şi aproapelui său. Pentru aceea a urmat mai întâi Facultatea de Teologie, apoi Medicina. S-a specializat în diagnosticarea cât mai exactă a bolilor semenilor noştri", a spus episcopul.

Sofronie le-a dezvăluit celor prezenţi şi o mărturisire făcută de mama lui Uniţa înainte de slujbă. "Mâna sa cea dreaptă avea primele trei degete împreunate pentru a-şi face cruce. Aşa şi-a dat duhul...", a spus episcopul, alimentând şi mai tare lacrimile celor prezenţi.

Pe tot parcursul slujbei, sicriul a fost vegheat de mama tânărului decedat, de rude şi de iubita acestuia, Adriana Giurgiu, decana Facultăţii de Ştiinţe Economice. Din când în când, câte un tânăr din mulţime repeta că nu-i vine să creadă că "Lulu", cum îl alintau, a murit.

La final ceremoniei, după "iertăciune", preotul Roman Pintea a transmis din partea familiei mesajele de mulţumire tuturor celor care l-au ajutat pe Lucian şi mai cu seamă celor care au donat sânge pentru el, după prima operaţie. Masa de pomană s-a dat la Restaurantul Transilvania, deţinut de fraţii Ioan şi Viorel Micula, care - a spus preotul - au fost alături de Lucian şi l-au ajutat cât timp a fost bolnav.

Între cei care au participat la înmormântare s-au numărat şi preşedintele Consiliului Judeţean Cornel Popa, vicele Ioan Mang, viceprimarii Oradiei Ovidiu Mureşan şi Mircea Mălan, rectorul Universităţii Constantin Bungău, fraţii Adrian şi Doru Maghiar, profesorul Gheorghe Bumbu, dr. Ciprian Brisc, omul de afaceri Ioan Micula sau senatorul Florian Bodog. De la eveniment au absentat prefectul Claudiu Pop şi primarul Ilie Bolojan, ambii plecaţi din localitate.

Pe de altă parte, tot sâmbătă, PSD Bihor a transmis presei un necrolog, în care Lucian Uniţa este descris ca fiind un om săritor, dispus mereu să ajute la nevoie.