Un arbore matur, de exemplu un fag înalt de 20 de metri, are o suprafaţă totală a frunzelor de aproximativ 1.200 de metri pătraţi. Conform Societăţii Europene de Arboricultură, un astfel de arbore prelucrează într-o zi însorită 36.000 de metri cubi de aer, care conţin 18 kg de dioxid de carbon. El filtrează cea mai mare parte a substanţelor dăunătoare din aerul prelucrat şi produce zilnic 13 kg de oxigen, care acoperă necesarul a 10 oameni.

Dacă un arbore de dimensiunea aceasta este tăiat pentru a face loc unei străzi, unui chioşc sau unui loc de parcare, ar trebui plantaţi 2.000 de puieţi cu un volum al coroanei de un metru cub pentru a compensa pe termen scurt pierderile pentru sănătatea oamenilor. Iar pentru a compensa pe termen lung tăierea unui singur copac matur, ar trebui plantaţi zeci de puieţi în aceeaşi zonă, pentru că doar puţine exemplare ajung la maturitate.

În Europa civilizată locuinţele sunt despărţite de orice şosea printr-o perdea cât mai deasă de arbori. Aceştia sunt numerotaţi şi uneori au cipuri care conţin informaţii privind starea lor de sănătate şi îngrijirea care trebuie să li se acorde, iar tăierea unui copac în interiorul unei localităţi se aprobă foarte greu, doar în situaţii excepţionale.

În România autorităţile aprobă înţelegător orice business la parterul blocului, tot felul de clădiri prin parcuri sau soluţii geniale de îmbunătăţire a traficului, fără să ţină cont de copacii care le stau în cale. Zeci, sute, mii, milioane de arbori sunt doborâţi în urma unor decizii luate prea în grabă, fără chibzuirea tuturor variantelor posibile, fără să se ţină cont de importanţa vitală a acestor copaci.

În iunie 1990, un tovarăş cu funcţie justifica anihilarea brutală a manifestaţiei din Piaţa Universităţii prin faptul că manifestanţii blocau circulaţia. E o tristă ironie că în prezent mai marii zilei justifică adesea tăierea marilor arbori de pe bulevarde prin necesitatea fluidizării traficului.

Circulaţi, tovarăşi, circulaţi, dar lăsaţi-ne şi să respirăm!

Orlando Balaş
profesor