Agenţia pentru Protecţia Mediului a anunţat autorităţile locale privind desfăşurarea, între 16 şi 22 septembrie, a Săptămânii Mobilităţii Europene, aflată la a noua ediţie şi desfăşurată sub deviza "Călătorind inteligent, trăim mai bine!". În această săptămână, toţi europenii sunt îndemnaţi să participe la manifestări care să promoveze modalităţile de transport nepoluante sau mijloacele de transport în comun, cu scopul conştientizării populaţiei asupra impactului negativ pe care-l are traficul auto asupra mediului înconjurător şi sănătăţii umane.

Astfel, APM a cerut Primăriei Oradea să sprijine acest demers. Fiecare angajat al administraţiei locale ar trebui să adopte, pentru o săptămână, un mijloc de transport mai prietenos cu mediul înconjurător. Totodată, specialiştii din APM Bihor vor împărţi pliante privind avantajele pentru mediu ale mijloacelor de transport nepoluante. Şi, pentru că trebuie să fie un exemplu, aceiaşi specialişti promit că vor merge la muncă în respectiva săptămână fie cu tramvaiele şi autobuzele, fie pe jos. Bicicletele nu prea sunt o opţiune, dat fiind că doar două angajate ale instituţiei circulă frecvent pe două roţi.

Pe de altă parte, municipalitatea a bătut în cuie un program dedicat acestei săptămâni. Astfel, în data de 16 septembrie, de la ora 16, în sala mare a Primăriei va avea loc o masă rotundă pe tema Săptămânii Mobilităţii Europene, iar pe 21 septembrie elevii de la Şcoala Dacia vor face desene pe asfalt cu tema "Oraşul Verde" în Parcul Petofi. În ultima zi a evenimentului, adică pe 22 septembrie, Primăria organizează acţiunea "În oraş fără maşină", în cadrul căreia orădenii sunt invitaţi la un tur al oraşului cu bicicleta.