Dacian Palladi, city managerul baptist al Oradiei, a avut, duminică seara, o ieşire vehementă "îmbrăcată" în doctrine religioase la adresa celor care nu s-au dus la referendumul "pentru familia tradiţională", ponegrindu-i pe aceştia şi întrebându-se: "La ce Dumnezeu se închină ei?".

Deşi are o funcţie publică, Palladi n-a fost deloc moderat în exprimare. Într-o postare pe pagina de Facebook, făcută cu puţin înainte de închiderea urnelor, când se ştia deja că iniţiativa a eşuat, el a dat de înţeles că cei care nu s-au dus la Referendumul privind revizuirea Constituţiei nu şi-au respectat credinţa, chiar dacă se căsătoresc religios şi îşi botează copiii.

Tot el i-a denumit pe cei care au ales să absenteze "făţarnici şi mândri" şi le-a transmis că-i vede Dumnezeu. "Se spune că atunci când urnele vorbesc, politicienii tac. Acum, când urnele vorbesc, Dumnezeu vede... Dumnezeu ştie... Iartă-ne Doamne. Îndură-te de noi, Doamne", a încheiat Palladi mesajul.

În timp ce unii au susţinut prin comentariile lor punctul de vedere al lui Palladi, alţii l-au contrazis argumentând că nu s-au dus la referendum pentru că toţi oamenii sunt egali, indiferent de orientarea sexuală, respectiv că bisericile fac "jocurile murdare" ale partidelor politice.

Dacian Palladi a avut o carieră profesională sinuoasă, în care slujbele din privat şi administraţie s-au succedat. El a fost, pe rând, procuror, jurist şi consultant în afaceri, şef al Fondului Proprietăţii de Stat, cadru universitar, speaker motivaţional, surprinzând cu implicarea în înfiinţarea şi coordonarea unei loji masonice locale, dar şi cu convertirea neaşteptată la baptism.


Postarea integrală a city managerului Oradiei:

"Mă întreb, uitându-mă la toţi cei care au ales a nu participa (până acum) la Referendumul privind revizuirea Constituţiei desfăşurat ieri şi azi :

La ce Dumnezeu se închină ei, atunci când :

* se căsătoresc religios şi cer binecuvântări peste familia lor ;
* atunci când în faţa altarului îşi fac sfinte promisiuni ;
* atunci când îşi botează copiii ;
* atunci când cer vindecare peste trupurile aflate în suferinţă, sau când diagnosticul este greu, este final... ;
* atunci când, năuciţi de viaţă, nu ştiu încotro să o ia ;
* atunci când, la momentul despărţirii de cei dragi, cer alinare.

La cine se roagă ei ?

* la ştiinţă şi tehnică ?
* la teorii şi personaje " extraordinare " ?
* la libertate ?
* la ei înşişi ?

Nu fiţi făţarnici şi mândri.

Acceptaţi că nu ştiţi totul, acceptaţi că nu puteţi totul.

Acceptaţi că aveţi nevoie de ajutor, chiar dacă, unii dintre voi, credeţi că doar din când în când. Deschideţi ochii.

Se spune că atunci când urnele vorbesc, politicienii tac.

Acum, când urnele vorbesc, Dumnezeu vede... Dumnezeu ştie...

Iartă-ne Doamne.

Îndură-te de noi, Doamne."