Cu o voce matură de operă, tânăra Laura Bretan, în vârstă de doar 14 ani, a câştigat emisiunea "Românii au talent" şi, apoi, a ajuns chiar în finala "America’s got talent", reuşind să-i impresioneze pe americani cu talentul său. Pe 5 mai, Laura Bretan va sosi la Oradea, într-un nou proiect cultural lansat de Academia ProArt şi intitulat City Opera.

Evenimentul a fost anunţat, miercuri dimineaţa, într-o conferinţă de presă la sediul Academiei ProArt din Cetate, unde directorul artistic Ovidiu Niculaş a vorbit despre necesitatea unor evenimente de înaltă ţinută culturală în oraş şi felul în care acestea ar putea creşte vizibilitatea şi atractivitatea Oradiei în ochii turiştilor.

"În felul acesta, împreună, noi şi publicul nostru dorim să construim Oradea culturală, muzicală, aşa cum se cuvine, raportat la istoria acestui oraş şi la valorile care au luminat drumul pe care, iată, acum păşim spre viitor. Dorim o tradiţie mereu încărcată de prospeţime şi valoare!", a spus Niculaş.

Merită precizat că Academia ProArt este cea care a înfiinţat şi Corul DeoGloria, care, din anii ’90, a susţinut programe muzicale şi turnee în Europa şi Statele Unite.

Spectacolul programat pe 5 mai, de la ora 20.30, în fortăreaţă se desfăşoară sub motto-ul "Operă, Musical şi Muzică de film în aer liber la Oradea" şi-i va avea ca invitaţi pe baritonul Geani Brad, de la Opera Naţională din Cluj-Napoca, soprana Diana Oros Wilder şi tenorul Hector Lopez Mendoza, din Mexic, care a colaborat, însă, de-a lungul timpului cu mai multe opere din România.

De asemenea, în premieră, la Oradea va cânta Laura Bretan, fetiţa unor imigranţi români în Statele Unite, care s-au stabilit în Chicago. După ce a câştigat "Românii au talent", Laura a concurat şi la "America’s got talent", unde a devenit una dintre preferatele juraţilor şi publicului. Ea a impresionat de la audiţie interpretând "Nessun dorma" şi a ridicat o sală întreagă în picioare.

Soliştii invitaţi, alături de corul şi Orchestra ProArt, sub bagheta dirijorului Ovidiu Niculaş, vor interpreta pentru public fragmente din operele lui Mozart, Verdi, Puccini, fragmente din musicaluri celebre (Phantom of the Opera şi Les Miserables), dar şi muzică de film, gen care care a cucerit publicul în ultimii ani.

Spectacolul va avea loc în curtea Palatului Princiar din Cetate, unde vor fi instalate circa 1.500 de scaune. Biletele s-au pus deja în vânzare în reţeaua Eventim şi costă între 30 şi 120 lei în funcţie de locurile alese.

Academia ProArt intenţionează ca următorul eveniment City Opera să fie producţia Operei Naţionale Române din Cluj a cărei manager este orădeanul Florin Estefan şi anume "NABUCCO" de G. Verdi – operă în aer liber.