În şedinţa de joi, Consiliul Local Oradea a alocat 2,1 milioane de lei pentru lucrările de refacere a grădinii publice Ciuperca.

Cu votul exclusiv al consilierilor PNL, în cadrul întrunirii a fost aprobată documentaţia pentru investiţia "Reamenajarea Grădinii Publice Dealul Ciuperca", care prevede lucrările necesare pentru ca grădina să arate la fel ca înainte de noiembrie 2016, când au avut loc alunecările de teren care au distrus o suprafaţă de 5.300 mp din grădină, inclusiv aleile, amfiteatrul în aer liber şi punctele de belvedere. Ulterior dezastrului, Primăria a comandat lucrări de consolidare.

"Jumătate din lucrările care s-au făcut iniţial au fost salvate, restul urmează să fie refăcute. Durata de execuţie a reamenajării este de 6 luni, iar dacă totul va fi în regulă, în primăvara anului viitor lucrările vor fi finalizate. În continuare vom începe organizarea procedurii de licitaţie", a declarat primarul Ilie Bolojan, joi, într-o conferinţă de presă susţinută înainte de şedinţa Consiliului Local.

Totodată, edilul a spus că Primăria îşi va recupera banii investiţi în Dealul Ciuperca de la vinovaţi. "După finalizarea contractării, atunci când vom şti suma exactă, ne vom îndrepta în instanţă asupra celor pe care expertiza îi consideră responsabili", a mai spus Bolojan.