La final de 2017, Consiliul Judeţean Bihor bifează o "victorie": a scos la licitaţie primul tronson din Drumul Apuseni, în lungime totală de 43 de kilometri.
Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri de instituţie, lucrările presupun reabilitarea şi modernizarea a 26 de kilometri de drum între Beiuş şi Stâna de Vale, respectiv alţi 17 km între Remeţi şi Stâna de Vale, şi sunt estimate la 99,8 milioane de lei, fără TVA. Din această sumă, 2,3 milioane de lei sunt prevăzuţi pentru proiectarea lucrărilor.
Comunicatul CJ Bihor consemnează şi un citat atribuit preşedintelui CJ, Pásztor Sándor, care astfel se laudă că se ţine de cuvânt: "Odată cu semnarea contractelor pe infrastructură rutieră am promis că vom urgenta publicarea pe SEAP a licitaţiei, şi la finele anului 2017 avem procedura pornită pentru tronsonul I pe platforma de specialitate".
Drumului Apuseni va fi finanţat cu bani europeni, prin Programul Operaţional Regional, contractul semnându-se la începutul lunii decembrie la Oradea, în timpul vizitei viceprim-ministrului Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale, şi ministrului delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica. Proiectul mai prevede un tronson, între Remeţi şi limita judeţului Cluj, a cărui contract a fost semnat pe 19 decembrie, la Bucureşti.