Parcul Industrial din Ștei devine al treilea din cele patru pregătite în județ de CJ Bihor în parteneriat cu autoritățile locale. Administrația județeană a anunțat că a stabilit oferta câștigătoare dintre cele cinci depuse de constructori, prețul acesteia depășind, cu TVA cu tot, suma de 20 de milioane lei.

„Astăzi, 19 aprilie, a fost desemnat constructorul pentru execuția lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă din Ștei. După evaluarea celor cinci oferte depuse, pe primul loc s-a clasat cea propusă de asocierea de firme Precon Transilvania (n.r. - din Oradea) și Citadina 98 (n.r. – din Galați)”, a transmis administrația județeană, adăugând că „valoarea ofertei câștigătoare este de 17.900.370,36 lei, fără TVA”, iar termenul de execuție a lucrărilor este de 6 luni.

„Dacă nu vor fi contestații, la începutul lunii mai vom semna contractul de execuție. Având proiectul tehnic realizat, lucrările vor începe în câteva zile după semnarea contractului, în maxim 6 luni urmând să fie finalizate. În paralel cu derularea lucrărilor, din vara acestui an se vor concesiona parcele de teren pentru firmele care vor dori să investească în zonă”, a precizat președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.

Lucrările presupun amenajarea accesului, asigurarea rețelei de străzi interioare și a alimentării cu apă, montare post de transformare, asigurarea cu energie electrică de joasă tensiune a parcelelor, realizarea iluminatului public etc.

Proiectul Parcului Industrial Ștei a fost demarat de Primăria orașului, care a realizat studiul de fezabilitate, iar terenul de 136.387 metri pătrați a fost preluat de Consiliul Județean Bihor pentru a realiza investiția. Suprafața totală a fost împărțită în 25 de parcele între 1.800 și 9.000 metri pătrați.

„Parcul Industrial din Ștei va fi o ancoră pentru atragerea de investiții. Având în vedere distanța mare față de Oradea, de peste 80 de km, naveta spre locurile de muncă din municipiu este dificilă. Acest proiect, alături de parcul din Beiuș, aduce locurile de muncă aproape de cei care locuiesc în zona celor două orașe și va contribui la revigorarea economică a zonei”, a adăugat președintele CJ Bihor.

Administrația județeană a proiectat în total patru parcuri industriale, la Aleșd, Beiuș, Ștei și Marghita, pentru cel din Aleșd (de 8,5 hectare) fiind deja semnat atât contractual de finanțare cu fonduri europene, cât și cel de execuție, cu firma Dumexim (Oradea), contra sumei de 13,5 milioane lei.

Pentru toate cele patru parcuri industriale, finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027, pentru realizarea investițiilor fiind încheiate parteneriate între CJ Bihor, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) și primăriile Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!