În luna mai, Consiliul Judeţean a aprobat hotărârea prin care îşi exercită dreptul de preemţiune asupra Castelului de la Balc, scos la vânzare de proprietar, adică OMV Petrom, la preţul de un milion de euro. Ulterior, OMV a cerut CJ să comunice, până pe 17 septembrie, dacă îşi păstrează acest drept, în caz contrar rezervându-şi dreptul de a purta negocieri cu alte persoane.

Miercuri, reuniţi în şedinţă ordinară, consilierii judeţeni au decis să îşi păstreze acest drept, însă nu pentru preţul de un milion de euro, ci pentru unul mai mic. Ideea a prezentat-o vicepreşedintele Alexandru Kiss, care a declarat că e de părere că OMV Petrom ar vrea ca CJ să renunţe la dreptul său, ca să facă o licitaţie.

"O să spunem definitiv că renunţăm când ştim preţul clar pentru care se vinde. Dacă sunt de acord să îl vândă cuiva cu 100.000 de lei, trebuie să ni-l vândă şi nouă cu acest preţ", a precizat Kiss.