A noua ediție a Pragului Vaida se anunță una de excepție!
Claudiu Komartin, reprezentant de vârf al douămiismului poetic românesc și redutabil editor de poezie, respectiv Toni Chira, unul dintre cei mai efervescenți poeți foarte tineri autohtoni, vor întâmpina publicul clubului de lectură Pragul Vaida cu poeme noi.
Dubla lectură de poezie va avea loc marți, 20 februarie, de la ora 19:00, în sala mare a cafenelei Moszkva din Oradea (str. Moscovei, nr. 12). Discuția va fi moderată de cronicarii literari Andreea Pop și Mihók Tamás, iar gazdele serii vor fi Anca Zaharia și Radu Bejan.
Clubul de lectură Pragul Vaida încurajează manifestarea critică a publicului, însă atacurile la persoană nu vor fi tolerate.
Participarea la evenimentul organizat de Revista de cultură „Familia” în colaborare cu Revista „Golan” și ancazaharia.ro este gratuită și se face (preferabil, nu obligatoriu) pe bază de rezervare prin trimiterea unui mail cu numele celor interesați la adresa: pragul.vaida@gmail.com.
Mulțumită Librăriei Cărturești Oradea, la fața locului vor putea fi achiziționate volume și antologii de poezie contemporană, inclusiv cele semnate de protagoniștii serii.
„și dacă privesc un lucru / chiar el este” — Sergiu Vaida
Parteneri Pragul Vaida #9: Cărturești Oradea, Facultatea de Litere a Universității din Oradea
***
Claudiu Komartin (n. 1983, București) este autorul volumelor de poezie: Păpușarul și alte insomnii (2003, 2007), Circul domestic (2005), Un anotimp în Berceni (2009, 2010), cobalt (2013), Dezmembrați (2015, semnat cu heteronimul Adriana Carrasco), Autoportret în flama de sudură (2021), Inoculare (2022) și al antologiilor Maeștrii unei arte muribunde. Poeme 2010-2017 (2017, 2018) și 17 poeme de dragoste și un pantoum imperfect (2022).
Din 2009, organizează clubul de lectură Institutul Blecher, iar din 2010 este redactorul-șef al revistei Poesis internațional și al Casei de Editură Max Blecher. Traducător și antologator, între 2019 și 2023 vicepreședinte al PEN România. Ediții ale cărților sale au apărut în germană (2012), sârbă (2015), turcă (2015), bulgară (2017) și polonă (2022).
Toni Chira (n. 2003, Dej) studiază filosofie și istorie la Universitatea „Babeș-Bolyai”. A publicat poezie în revistele: Poesis Internațional, Familia, Vatra, Steaua, Scena9, Opt motive etc. Membru în echipa de organizare a Maratonului de Poezie Online 2020, a Festivalului de Literatură „Ștefan Aug. Doinaș” (SAD) și a Clubului de lectură „Brumaru”. A susținut lecturi publice la Institutul Blecher, Nepotu’ lui Thoreau, Cenaclul Republica, Festivalul „Poezia e la Bistrița” și Stand-up Poetry Alba Iulia.