Distrus în totalitate de un incendiu violent produs sâmbătă dimineaţă, Clubul Bamboo din Bucureşti nu avea nici autorizaţie de funcţionare, nici autorizaţie de securitate la incendiu.

"Clubul a avut o autorizare de construire pentru extinderea clubului, emisă în anul 2012, dar nu s-a făcut nici până în prezent recepţia lucrării. Clubul nu avea autorizaţie de funcţionare, iar anul trecut au fost amendaţi, urmând ca şi anul acesta să fie amendaţi fiindcă funcţionau fără autorizaţie", a declarat pentru Mediafax Anatol Albu, purtător de cuvând al Primăriei Sectorului 2.

De asemenea, reprezentanţii ISU au anunţat că au amendat localul de 5 ori în doi ani.

"ISU BIF a eliberat în anul 2009 avizul de securitate la incendiu, în baza solicitării administratorilor clubul bucureştean la care în această dimineaţă a izbucnit un incendiu. Până la acest moment, instituţiei noastre nu i s-a înaintat solicitarea în vederea eliberării autorizaţiei de securitate la incendiu, act administrativ pentru care prevederile legale dispun obţinerea acestuia până la finalul lunii iunie 2017. Pentru verificarea regulilor de apărare împotriva incendiilor şi asigurarea climatului de securitate pentru ocupanţi, inspectorii de prevenire au derulat controale periodice şi au aplicat sancţiuni pentru neregulile identificare, după cum urmează: 25 mai 2015 – au fost aplicare 2 amenzi în cuantum de 5.500 pentru exploatarea necorespunzătoare a instalaţiei electrice şi lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu; 13-20 noiembrie 2015 - au fost aplicare 2 amenzi în cuantum de 15.000 pentru exploatarea necorespunzătoare a instalaţiei electrice şi lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu; noiembrie 2016 - a fost aplicată o amendă în cuantum de 2.500 lei pentru blocarea căilor de evacuare. Potrivit legii, funcţionarea unui obiectiv fără deţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu se realizează cu răspunderea exclusivă a beneficiarului, acesta având obligaţia de a-şi obţine acest document până la finalul lunii iunie 2017", a transmis Inspectorarul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov, citat de mediafax.ro.

Pe de altă parte, avocatul Bamboo susţine că localul funcţiona legal.

"Am solicitat clientului să prezinte către organele de cercetare toate avizele, toate autorizaţiile pe care le are, toată documentaţia depusă în ceea ce priveşte ISU. Din păcate, majoritatea actelor au ars în incendiu, dar vedem în mapele, documentele folosite de-a lungul timpului pentru autorizat şi prezentăm duplicate organelor de cercetare. Eu ştiu că existau documente şi tocmai de aceea am cerut clientului să le prezinte. Existau documentele în ceea ce priveşte funcţionarea legală a clubului", a declarat pentru Mediafax Dumitru Badragan, avocatul Bamboo.

42 de persoane au ajuns la unităţile medicale din Capitală în urma incendiului din clubul Bamboo, izbucnit la sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 3.00. Dintre acestea, 11 au rămas internate, cele mai multe fiind la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Acolo au mers şi Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, şi Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.

Citeşte pe această temă şi articolul: "Clubul Bamboo din Bucureşti, distrus de un incendiu: Peste 30 de persoane au ajuns la spital (FOTO/VIDEO)"