Clubul Copiilor Salonta, structură a Palatului Copiilor Oradea, s-a întors victorios de la Festivalul Național de Teatru Medieval, Muzică Medievală, Corală și de Cameră „Chindia Domnească”, organizat de clubul copiilor din localitate la sfârșitul săptămânii trecute la Moreni, județul Dâmbovița.

La categoria „Liceu”, elevii bihoreni au luat locul I, iar la categoria „Gimnaziu”, premiul al doilea.

Locul I a fost câștigat de Antonia Ianc și Balthazar Majoros, care au interpretat celebrul dialog „Costică, dormi?”, de Mircea Crișan, iar locul II a ajuns în Bihor grație Patriciei Purzsa, care a interpretat monologul „O fetiță răsfățată”, după Victor Eftimiu.

„Publicul a fost extrem de încântat de prestația copiilor noștri. Pentru elevi a fost o remarcabilă experiență și acumulare de cunoștințe”, a precizat profesoara Loredana Barmoș, îndrumătoarea elevilor bihoreni.

Pe lângă Clubul Copiilor Salonta, la festival au mai participat concurenți din Sighișoara, Târgoviște, Brăila, Târgu-Mureș, Dorohoi, Cluj și Făgăraș.

Juriul a fost format din președintele Mihai Marcel Soneriu și membrii Liliana Drăgan, Constantina Boghici, Felix Golbach, Marian Irimia Guzi.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!