Clubul Sportiv Crişul şi-a făcut bilanţul pentru anul 2012 şi miercuri, într-o gală, care a avut loc la sediul clubului, şi-a premiat laureaţii.

Încă de la început, directorul Ionel Bungău a ţinut să precizeze că a avut de-a face cu un buget auster şi că acesta este şi motivul care a dus la susţinerea galei de sfârşit de an la sediul clubului şi nu în altă parte, într-un local specific unui asemenea eveniment cum s-a întâmplat în anii trecuţi.

Ionel Bungău a ţinut să mai precizeze însă şi faptul că deşi clubul Crişul cuprinde o paletă de 17 discipline sportive, "doar vreo patru au punctat pentru acest clasament de final de an". O altă nemulţumire a şefului clubului Crişul a constat în însăşi forma întocmirii acestei ierarhii, "criteriul care se punctează în acest clasament nu este tocmai bun, conform cu realitatea, de aceea, sportivii care nu au intrat în această ierarhie, dar au avut rezultate bune în acest an, cum ar fi înotătorii, vor primi ulterior din partea clubului câteo plachetă şi o diplomă, în semn de recunoştinţă pentru rezultatele lor", a declarat directorul clubului.

Mai întâi au fost premiaţi sportivii de la categoria neolimpici. Cei trei remarcaţi fiind Patricia Poleac, Diana Poleac şi Arnold Gale, toţi de la karate modern.

La categoria speranţe au fost premiaţi apoi: Cristian Meheş (atletism), Sallay Tamas (înot), David Biro şi Bianca Benea (scrimă), precum şi echipa de polo copii.

În clasamentul sportivilor olimpici, pe locul X s-a situat Rareş Macaru, de la box, pe locul IX, Eric Vodă (înot), pe poziţia a VIII-a, Bianca Fekete (box), pe cea de-a VII-A, Daniela David, de la judo, iar pe locul VI, Ionuţ Gavriş (înot).

În prima parte a clasamentului principal, judoka Denisa Benţe a ocupat locul V, Barna Ruth (tot judo) şi poloiştii Cătălin Alexa, Bogdan Paleacu şi Alexandru Sfârlea au ocupat la egalitate poziţia a IV-a. Pe locul III a fost desemnată atleta Bianca Lazăr Fazekaş, pe locul secund, tot un atlet, Alexandru Meheş, iar pe prima poziţie, de asemenea o reprezentantă a secţiei de atletism, Dorina Korozsi, desemnată drept cea mai bună sportivă a anului la CS Crişul.

Au fost premiate apoi şi echipele, pe poziţia a III-a la masculin s-a situat echipa de polo juniori III, pe cea de-a II-a, echipa de polo juniori II, iar pe primul loc, echipa de polo seniori şi juniori I, fiindcă se ştie, echipa din Superliga Naţională este formată în mare parte din juniorii I de la Crişul. La feminin, a existat o singură premiantă, echipa de polo senioare, câştigătoare a primului titlul naţional din polo-ul feminin românesc.

Nu au fost urmaţi nici antrenorii, care, în marea lor majoritate, au primit câteo diplomă şi o plachetă din partea conducerii clubului. Cei mai merituoşi dintre ei şi care au fost premiaţi sunt: Mezei Tunde (karate modern), Nicolae Ile (scrimă), Cosmin Goina (înot), Mihai Mikloş (box), Kadar Karoly (atletism), Iles Zsolt (înot), Olimpia Ianc (judo), Livia Meheş (atletism), Eugen Băjenaru (polo) şi Ciprian Cîmpianu (polo), acesta din urmă fiind şi singurul reprezentant al clubului Crişul la Jocurile Olimpice din această vară de la Londra, în calitate de secund al lotului naţional.