Anul 2013 a fost un an în care s-a observat şi la Clubul Sportiv "Voinţa" Oradea, o întoarcere a copiilor spre terenul de tenis. 

"Dezlipirea de computer este anevoioasă dar benefică pentru sănătatea tinerilor, iar cei care devin tot mai conştienţi de aceasta sunt părinţii. Copiii au venit spre terenul cu zgură roşie, dar şi antrenorii au venit în întâmpinarea acestora. Anume au adus fileuri şi mingi la orele lor de educaţie fizică", a declarat directorul CS Voinţa, Mircea Drăgoi.

Astfel, deşi rezultatele la nivelul performanţei au fost "în suferinţă", C.S. "Voinţa" şi-a stabilit, totuşi, ierarhia pentru a da un semnal pozitiv atât tenismenilor, părinţilor şi sponsorilor.

Pe primul loc s-a situat Denisa Cherecheş, fiica deputatului Florica Cherecheş, secondată de Gianina Cormoş şi Vladimir Cuc.

Pe de altă parte, proiectul "Primii paşi în tenis", derulat în câteva dintre şcolile orădene, s-a dovedit un succes. "Nădăjduim că nu va trece mult şi se vor vedea şi roadele primilor paşi în tenis", a mai spus directorul clubului orădean.


Iată ierarhia primilor 10 tenismeni ai clubului orădean de tenis în 2013:

1. Denisa Cherecheş, antrenoare Ina Danciu
2. Giana Cormoş, antrenor Gheorghe Anderko
3. Vladimir Cuc, antrenor Ionuţ Hodişan
4. Nicodim Paul-Todea, antrenor Dinu Drăgan
5. Daria Jula, antrenor Alexandru Stohor
6. Andrei Zau, antrenor Gheorghe Anderko
7. Eduard Florea, antrenor Alexandru Stohor
8. Denis Tivadar, antrenor Nicolae Matache
9. Horia Marian, antrenor Gheorghe Anderko
10. Tania Negrău, antrenor Mucenic Chirilov